colaborare definitie

COLABORÁRE s.f. Acțiunea de a colabora și rezultatul ei. [< colabora]. substantiv feminincolaborare

COLABORÁRE s. f. 1. acțiunea de a colabora; cooperare. 2. formă de relații care se stabilesc între state sau grupări economice, politice, culturale etc. în interes comun. (< colabora) substantiv feminincolaborare

colaboráre s. f., g.-d. art. colaborắrii; pl. colaborắri substantiv feminincolaborare

COLABORÁRE, colaborări, s. f. Acțiunea de a colabora și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. În colaborare (cu...) = participând activ, printr-o contribuție efectivă, la o muncă în comun; împreună (cu...). – V. colabora. substantiv feminincolaborare

COLABORÁRE, colaborări, s. f. Acțiunea de a cola­bora și rezultatul ei. 1. Participare activă la munca unui colectiv printr-o contribuție efectivă; muncă în comun. Ceea ce caracteri­zează relațiile în interiorul pieței lagărului democratic este colaborarea economică și ajutorul reciproc. GHEORGHIU-DEJ, XIX 15. Marile succese obținute de poporul nostru muncitor pe drumul construirii socialismului, sub conducerea partidului și cu ajutorul Uniunii Sovietice, au creat condiții noi, mul­țumită cărora s-a înfăptuit o strînsă colaborare frățească între oamenii muncii romîni și ai diferitelor minorități naționale. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 52. Ajutorul reciproc și colaborarea frățească stau la baza relațiilor dintre popoarele lagărului democrat unit și puternic. SCÎN­TEIA, 1953, nr. 2602. ◊ L o c. adv. În colaborare (cu...)= participînd activ, printr-o contribuție efec­tivă, la o muncă în comun. În colaborare cu școala, părinții sînt datori să urmărească învățătura și odihna copiilor, să-i ajute în organizarea timpului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2658. 2. Publicarea unei lucrări într-un periodic sau într-o culegere. ◊ (Concretizat) Revista nu plătea colaborarea. PETRESCU, C. V. 145. substantiv feminincolaborare

*colaborațiúne f. (lat. collaborátio). Acțiunea de a colabora. – Și -áție, dar maĭ des -áre. substantiv feminincolaborațiune