COLABORÁRE s.f. Acțiunea de a colabora și rezultatul ei. [< colabora]. substantiv feminincolaborare
COLABORÁRE s. f. 1. acțiunea de a colabora; cooperare. 2. formă de relații care se stabilesc între state sau grupări economice, politice, culturale etc. în interes comun. (< colabora) substantiv feminincolaborare
colaboráre s. f., g.-d. art. colaborắrii; pl. colaborắri substantiv feminincolaborare
COLABORÁRE, colaborări, s. f. Acțiunea de a colabora și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. În colaborare (cu...) = participând activ, printr-o contribuție efectivă, la o muncă în comun; împreună (cu...). – V. colabora. substantiv feminincolaborare
COLABORÁRE, colaborări, s. f. Acțiunea de a colabora și rezultatul ei. 1. Participare activă la munca unui colectiv printr-o contribuție efectivă; muncă în comun. Ceea ce caracterizează relațiile în interiorul pieței lagărului democratic este colaborarea economică și ajutorul reciproc. GHEORGHIU-DEJ, XIX 15. Marile succese obținute de poporul nostru muncitor pe drumul construirii socialismului, sub conducerea partidului și cu ajutorul Uniunii Sovietice, au creat condiții noi, mulțumită cărora s-a înfăptuit o strînsă colaborare frățească între oamenii muncii romîni și ai diferitelor minorități naționale. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 52. Ajutorul reciproc și colaborarea frățească stau la baza relațiilor dintre popoarele lagărului democrat unit și puternic. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2602. ◊ L o c. adv. În colaborare (cu...)= participînd activ, printr-o contribuție efectivă, la o muncă în comun. În colaborare cu școala, părinții sînt datori să urmărească învățătura și odihna copiilor, să-i ajute în organizarea timpului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2658. 2. Publicarea unei lucrări într-un periodic sau într-o culegere. ◊ (Concretizat) Revista nu plătea colaborarea. PETRESCU, C. V. 145. substantiv feminincolaborare
*colaborațiúne f. (lat. collaborátio). Acțiunea de a colabora. – Și -áție, dar maĭ des -áre. substantiv feminincolaborațiune
COLABORÁ vb. I. intr. 1. A lucra, a participa la înfăptuirea unei acțiuni, la elaborarea unei publicații, a unei opere comune etc. 2. A publica o lucrare într-un periodic, într-o culegere. [Cf. fr. collaborer, lat. collaborare < cum – cu, laborare – a lucra]. verbcolabora
colaborá (a ~) vb., ind. prez. 3 colaboreáză verbcolabora
COLABORÁ vb. intr. 1. a participa la înfăptuirea unei acțiuni, la elaborarea unei opere etc.; a coopera. 2. a publica o lucrare într-un periodic, într-o culegere. (< fr. collaborer, lat. collaborare) verbcolabora
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. – Din fr. collaborer. verbcolabora
COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa în mod activ. (într-un colectiv de muncă) la realizarea unei acțiuni sau opere comune, aducînd o contribuție efectivă. Literatura sovietică este creată de către scriitorii membri și nemembri de partid care colaborează în mod creator. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 371, 4/1. 2. A publica o lucrare într-un periodic sau într-o culegere. Faptul că un Alexandrescu, un Bălcescu sau un Ghica au fost în legături cu criticii din Moldova, colaborînd chiar la revistele critice moldovenești, dovedește și înrîurirea acestui curent asupra scriitorilor munteni. IBRĂILEANU, SP. CR. 209. Kogălniceanu... edită și colaboră la Dacia literară. NEGRUZZI, S. I 339. verbcolabora
*colaboréz v. intr. (lat. collabóro, -áre. V. elaborez). Lucrez împreună cu alțiĭ la o operă a spirituluĭ: a colabora la o revistă. verbcolaborez
colaborare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | colaborare | colaborarea |
plural | colaborări | colaborările | |
genitiv-dativ | singular | colaborări | colaborării |
plural | colaborări | colaborărilor |