reduceri si promotii 2018
Definitie colăcări - ce inseamna colăcări - Dex Online

colăcări definitie

1) colăcár m. (d. colac, plocon oferit la biserică). Iron. Epitet dat de călugărĭ preuților [!] de lume, adică „mîncătorĭ de colacĭ”. substantiv masculin colăcar

2) colăcár m. V. conăcar. substantiv masculin colăcar

colăcár (pop.) s. m., pl. colăcári substantiv masculin colăcar

colăcar m. V. colăcer. substantiv masculin colăcar

conăcár m. (d. conac). Vechĭ. Cel ce îngrijea de conacu domnuluĭ orĭ al boĭerilor orĭ al Turcilor însemnațĭ care călătoreaŭ pin [!] țară (numit și conacciŭ). Azĭ. Mold. Cavaler de onoare călăreț la nunțile de la țară, numit și conocar, conăcaș și conocaș (Mold. sud) și (infl. de colac) colăcar, colăcaș, colăcer și (Munt. vest) colăcel și (infl. de olac) olăcaș (Olt.). În Mold. și vornicel, în Trans. și pocînzeŭ. V. olăcar și stolnic. substantiv masculin conăcar

COLĂCÁR, colăcari, s. m. (Pop.) Fiecare dintre flăcăii care însoțesc (călare) alaiul nunții și care rostesc la masă orația de nuntă. [Var.: colăcér s. m.]. – Colac + suf. -ar. substantiv masculin colăcar

COLĂCÁR, colăcari, s. m. 1. (La pl.) Părinții sau finii care aduc în dar colaci nașilor. 2. Persoană care însoțește nunta și spune orația obișnuită la nuntă; urător. În Transilvania, colăcarul și călărețul nu pot intra în ogradă. SEVASTOS, N. 92. substantiv masculin colăcar

COLĂCÉR, colăceri, s. m. 1. Flăcău care, împreună cu alții, însoțește nunta călare, escortînd pe mire și mireasă (sau numai pe mire). S-a întocmit cu colăcerii să fugă toți pe cai. DELAVRANCEA, S. 57. Pe noi colăceri ne-alese: Cu mustățile sumese. TEODORESCU, P. P. 171. 2. Persoană care spune orația obișnuită la nuntă; colăcar (2). substantiv masculin colăcer

colăcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcărésc, imperf. 3 sg. colăcăreá; conj. prez. 3 să colăcăreáscă verb colăcări

COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A rosti orația de nuntă (în calitate de colăcar). – Din colăcar. verb colăcări

COLĂCĂRÍ, colăcăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A fi colăcar (2). Îi venea să se dea tumba de bucurie, cînd se gîndea că peste trei ani se va găti și el frumos și va colăcări cu alți flăcăi la nunțile din sat. SANDU-ALDEA, U. P. 15. verb colăcări

colăcărésc, V. conăcăresc. verb colăcăresc

conăcărésc v. intr. (d. canăcar). Funcționez ca conăcar la nuntă. – Și conoc- și colăc-. verb conăcăresc

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului colăcări

colăcări   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) colăcări colăcărire colăcărit colăcărind singular plural
colăcărind colăcăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) colăcăresc (să) colăcăresc colăcăream colăcării colăcărisem
a II-a (tu) colăcărești (să) colăcărești colăcăreai colăcăriși colăcăriseși
a III-a (el, ea) colăcărește (să) colăcăreai colăcărea colăcări colăcărise
plural I (noi) colăcărim (să) colăcărim colăcăream colăcărirăm colăcăriserăm
a II-a (voi) colăcăriți (să) colăcăriți colăcăreați colăcărirăți colăcăriserăți
a III-a (ei, ele) colăcăresc (să) colăcărească colăcăreau colăcări colăcăriseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z