COJÓC, cojoace, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte confecționat din piele de oaie prelucrată cu mițe cu tot, care se poartă mai ales la țară ca palton (cu blana înăuntru). ◊ Expr. Iarnă cu șapte cojoace = iarnă foarte grea. A scutura (cuiva) cojocul sau a i se face (cuiva) pielea cojoc = a bate sau a fi bătut (zdravăn). A nu mai întreba (pe cineva) de ce-i e cojocul = a lua (pe cineva) repede, a nu-l mai lăsa să se gândească. A-și teme (sau a-și păzi) cocojul = a fi precaut, a evita cu prudență riscurile. 2. Pătură de bumbac bine presată, obținută în filaturile de bumbac. [Var.: (reg.) cojoácă s. f.] – Din sl. kožuhŭ. substantiv feminincojoc
cojoácă f., pl. e (d. cojoc). Iron. Blana, pele [!] (vorbind de cazu cînd se întîmplă ceva răŭ unuĭ neastîmpărat): joaca sparge cojoaca (Prov.). substantiv feminincojoacă
COJOÁCĂ s. f. v. cojoc. substantiv feminincojoacă
COJOÁCĂ s. f. v. cojoc. substantiv feminincojoacă
cojoacă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | cojoacă | cojoaca |
plural | cojoace | cojoacele | |
genitiv-dativ | singular | cojoace | cojoacei |
plural | cojoace | cojoacelor |