coif definitie

cóif (cóifuri), s. n. – Cască, coif. Lat. tîrzie cofea (Diez, I, 148; Diez, Gramm., I, 172; Pușcariu 393; REW 2024; DAR), probabil în legătură cu cofă; cf. it. (s)cuffia, fr. coiffe, prov. coifa, sp. (es)cofia, port. coifa. Cf. și scufie. Unii cercetători pun la îndoială această der. și consideră cuvîntul ca neol. (Cihac, II, 697; lipsește în Candrea-Dens.). Apare din sec. XVI. – Der. încoifa, vb. (a pune coif). substantiv neutrucoif

coif s. n., pl. cóifuri substantiv neutrucoif

coif n. armură soldățească de piele sau de metal pentru apărarea capului. [Lat. medieval COFEA (din lat. CUPPA)]. substantiv neutrucoif

COIF, coifuri, s. n. Acoperământ de metal (rar, de piele) pentru protecția capului, purtat în trecut de unii ostași în timpul luptei. ♦ Caschetă de hârtie în formă de bicorn, cu care se joacă copiii, purtată (ocazional) pentru a proteja capul de soare. – Lat. cofea. substantiv neutrucoif

coĭf n., pl. urĭ (mlat. cofea, cofia, coffia, cuffia și coifa, scufie, cuv. germanic derivat din lat. cuppa, cupa pin [!] aceĭașĭ evoluțiune ca și rom. pălărie; fr. coiffe, it. [s]cúffia, pv. pg. coifa, sp. [es]cofia; engl. coif; pol. scofia, rus. skufĭĭá, sîrb. skvija, turc. üskĭuf, uskufa, ngr. skúfia și skúfos. V. scufie). Cască, un fel de căcĭulă de metal, orĭ și de pele [!] groasă, pe care o poartă ostașiĭ în luptă. (De la 1917 s´a introdus în toată armata românească coĭfu francez, ĭar jandarmiĭ ruralĭ și gardieniĭ publicĭ, la paradă, poartă coĭfu cu moț de metal, ca al Germanilor. Pompieriĭ, la incendiŭ, poartă un coĭf galben de alamă cu o mică creastă). substantiv neutrucoĭf

COIF, coifuri, s. n. Acoperămînt de metal (mai rar de piele groasă) pentru protecția capului, purtat în vechime de ostași la luptă. V. cască. Vin crai cu argintate coifuri. GOGA, P. 10. Trec sute [de eroi]; iată-i: de oțel le e coiful. MACEDONSKI, O. I 13. Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă. EMINESCU, O. I 148. ◊ F i g. Cine-și așază Coiful de aur al lunii pe cap? BENIUC, V. 97. Caschetă de hîrtie (în formă de bicorn) cu care se joacă copiii. [Copiii] își pun... cîte-un coif de hîrtie în cap. CREANGĂ, A. 39. substantiv neutrucoif

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicoif

coif  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular coif coiful
plural coifuri coifurile
genitiv-dativ singular coif coifului
plural coifuri coifurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z