coféturĭ n. pl. (dintr´un singular maĭ vechĭ confet, apoĭ cofet, d. ngr. kuféta, maĭ vechĭ konféta, n. pl., care vine d. it. confetto, bomboană, și corespunde cu lat. confectus, „făcut la un loc”. V. confete, confecțiune, infect. Cp. și cu anghimaht). Rar azĭ. Bomboane. V. condit. substantiv neutrucofeturĭ
COFÉTURI s. n. pl. Diverse sortimente de bomboane, de zaharicale etc. – Din ngr. ko[n]féta. substantiv neutrucofeturi
COFÉTURI s. n. pl. Produse dulci de cofetărie (bomboane, caramele, acadele și alte zaharicale). Am cumpărat cofeturi de la băcănie. STANCU, D. 226. Venea pe la ei... și le dădea cofeturi și gologani. VLAHUȚĂ. O. A. 252. Ira! iaca cofeturi!... De cele cu fistici sînt? ALECSANDRI, T. I 154. substantiv neutrucofeturi
cofeturi substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | cofeturi | cofeturile |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | cofeturi | cofeturilor |
plural | — | — |