reduceri si promotii 2018
Definitie cofă - ce inseamna cofă - Dex Online

cofă definitie

cófă, -e, s.f. – Putinei, vas lunguieț din lemn, în care se bate smântâna ca să se aleagă untul; toc, putină, trocău, jântălău (ALR 1971: 356). Vas de lemn, de dimensiuni mici, sub formă de butoiaș, în care se ține apa în timpul muncilor de pe câmp (ALR 1971: 332). – Cf. bg. kofa, tc. kova, alb. kofë, ucr. kofa, magh. kofa. substantiv feminin cofă

cofă f. Mold. doniță: a pune în cofă pe cineva, a-l dovedi prin cumințenie ori viclenie. [Sas. KUFE]. substantiv feminin cofă

CÓFĂ, cofe, s. f. Vas de formă (relativ) cilindrică, confecționat din doage de brad, cu o toartă, în care se ține la țară apa de băut: doniță; p. ext. conținutul unui astfel de vas. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga pe cineva) în cofă = a întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie); a înfunda. (Pop.) A ploua (sau a turna) cu cofa (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, torențial. – Cf. bg., sb. kofa. substantiv feminin cofă

cófă (cófe), s. f.1. (Trans., înv.) Strachină, blid. – 2. Găleată de lemn. – 3. Măsură de capacitate înv., pentru lichide, în valoare de 1,33 litri. – Mr. cofă, megl. covă. Cuvînt care apare în multe limbi, pare a fi intrat în rom. pe mai multe căi în același timp; bg., sb. kova, kofa, ngr. ϰάφα „coș”, tc. kova, alb. kofé, rut., mag. kofa. Pare a fi vorba de gr. ϰάφινος, de unde arab. quffa și de aici lat. med., sp. cofa, it. coffa (Battisti, II, 1002), germ. Kufe (săs. Kof). În rom. poate proveni din bg., sb. sau mag., sau din toate trei dintr-o dată. Pare cuvînt identic cu cof, s. n. (albie, coastă, parte), puțin folosit; cf. și cofer, s. n. (găleată, coș de nuiele; polonic; mistrie), pe care DAR îl pune în legătură cu germ. Küfer. Cf. cufăr. Der. cofar, s. m. (persoană care face sau vinde găleți), după ipoteza improbabilă a lui Cihac, II, 492, provine din mag. kufár; cofări, vb. (a vinde cu bucata, mai ales alimente); cofăriță, s. f. (femeie care vinde fructe de pădure); cofaș, s. m. (Munt., mincinos, înșelător) trebuie explicat prin expresia a prinde cu cofa „a descoperi minciunile cuiva”, a duce cu cofa „a amăgi” (explicația din DAR, plecîndu-se de la cofar, pare greșită); covă, s. f. (borcan, cană), provine din tc., ca și în megl. substantiv feminin cofă

cófă f., pl. e (sas. germ. kufe, găleată, d. lat. cûpa, cadă. De aicĭ: bg. sîrb. rut. kofa, alb. kovă, turc. koga, kuga, pop. kova, kofa, kuva, mgr. kúfa, ngr. kufás. V. cupă). Est. Vas de lemn compus din doage de brad și cercurĭ, care are o toartă pe [!] care-l apucĭ și care servește la dus apă c´o singură mînă saŭ atîrnat de cobiliță. A pune pe cineva în cofă, a-l înfunda, a-l întrece. Ploŭă cu cofa, ploŭă torențial, cu găleata. – În vest dóniță. substantiv feminin cofă

cófă s. f., g.-d. art. cófei; pl. cófe substantiv feminin cofă

CÓFĂ, cofe, s. f. Vas cu un singur fund și cu toartă, făcut din doage de brad, în care se aduce și se ține apă (sau se adună fragi, afine etc.). V. doniță. În colțul dinspre ușă stătea o cofă cu apă. CAMILAR, N. I 325. Luă cofa și ulcica și coborî în bordei, repede. SADOVEANU, O.II 523. Veneau fetele cu cofele ca să ia apă și flăcăii duceau boii ca să-i adape. POPESCU, B. III 6. ◊ E x p r. A pune sau a băga (pe cineva) în cofă = a lăsa mai prejos, a lăsa (pe cineva) în urmă prin pricepere sau viclenie; a înfunda. Alți coțcari te bagă-n cofă. TOMA, C. v. 474. Plouă (sau toarnă) cu cofa = plouă foarte tare. Cantitate (de apă, de fragi etc.) care încape într-o cofă. Acuma hai să aducem o cofă de apă de la fîntînă. SADOVEANU, N. F. 32. substantiv feminin cofă

a băga în cofă expr. a întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie), a surclasa. substantiv feminin abăgaîncofă

a pune în cofă expr. a întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie). substantiv feminin apuneîncofă

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului cofă

cofă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular co cofa
plural cofe cofele
genitiv-dativ singular cofe cofei
plural cofe cofelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z