COERCIȚIÚNE s.f. v. coerciție. substantiv feminincoercițiune
*coercițiúne f. (lat. co-ercítio, -ónis). Rar. Constrîngere, silă. substantiv feminincoercițiune
coercițiune f. Jur. dreptul de a constrânge pe cineva de a face ceea ce prescrie legea. substantiv feminincoercițiune
coercițiune | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | coercițiune | coercițiunea |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | coercițiuni | coercițiunii |
plural | — | — |