cocos definitie

CÓCOS s.m. Nucă de cocos = fructul cocotierului, care conține un suc hrănitor și fibre textile întrebuințate în industrie; lapte de cocos = suc lăptos extras din nuca de cocos. [< germ. Kokos, cf. fr., port. cocos]. substantiv masculincocos

CÓCOS s. m. fructul cocotierului. ♦ nucă de ~ = fructul cocotierului, drupă conținând un suc lăptos hrănitor și alte produse alimentare și textile. (< germ. Kokos) substantiv masculincocos

*cócos m., pl. șĭ (pg. coco, pl. cocos). Un fel de palmier care produce nucile de cocos, niște fructe marĭ cît niște pepenĭ micĭ, cafeniĭ, păroase, goale pin ăuntru [!] și pline de un fel de lapte gustos. – Și cocotĭer (fr. cocotier). substantiv masculincocos

cócos s. m. substantiv masculincocos

còcos m. 1. nuca cocotierului, de mărimea unui pepene; 2. băutură făcută din apă de miambal. substantiv masculincòcos

cocóș (cocóși), s. m. – 1. Masculul găinii. – 2. Trăgaci. – 3. Floricele de porumb. – 4. Ansamblul celor patru bucăți ale nucii. – 5. Prună putredă. – 6. Știft, pivot. – 7. Proptea, reazăm, sprijin. – Mr., megl. cucot, cócut. Creație expresivă care se bazează pe strigătul cocoșului, cf. lat. coco „strigătul cocoșului” la Petronius, lat. med. coccus (› fr. coq), it. cocca „găină” (Battisti, II, 991), fr. cocorico, sp. quiquiriqui etc. Nu încape îndoială că în der. cuvîntului a influențat sl. kokošĭ „găină”. După mai mulți autori, sl. este etimonul direct al rom. (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 296; Cihac, II, 67; Meyer 194; Conev 54; DAR) dar transformarea semantică ridică probleme (mr. și megl. provin din sl. kokotĭ „cocoș”). Cf. bg. kokoška „găină”, sb. kokoš „găină”, kokot „cocoș”, pol. kokosz „găină”, kokot „cocoș” etc. Kokoš cu sensul de „masculul găinii” apare totuși în rut., slov., ceh., ca și în mag. kakas, ngr. ϰοϰϰόσιον, alb. kokoš. Cel puțin o parte din aceste cuvinte poate proveni din rom. Ideea unei origini expresive a cuvîntului rom. a fost avansată de Pușcariu, Dacor., VIII, 353, unde se atribuie origine rom. cuvintelor mag., rut., slov. și ceh., ca și săs. Kokosch. Der. cocoșesc, adj. (de cocoș); cocoșește, adj. (precum cocoșii); cocoșar, s. m. (sturz, Turdus viscivorus), cf. bg. kokošar „șoim” (menționat de DAR, însă care nu poate avea legătură directă cu rom.); cocoșel, s. m. (dim. al lui cocoș; pasăre de hîrtie; floricele de porumb; știft, cui; nume dat mai multor plante); cocoși, vb. (despre cocoși, a călca găina; a se împăuna; a bate, a ciomăgi), în ultimul său sens confundîndu-se cu vb. a cocoșa, de la cocoașe „gheb”; cocoșoaică, s. f. (plantă, Arum maculatum). substantiv masculincocoș

cocóș¹ (pasăre, miez de pepene, categorie sportivă) s. m., pl. cocóși substantiv masculincocoș

CÓCOS s. m. (În sintagmele) Nucă de cocos = fructul cocotierului, al cărui suc lăptos se întrebuințează ca hrană și a cărei coajă este folosită în industrie. Lapte de cocos = sucul lăptos al nucii de cocos. Ulei de cocos = substanță grasă obținută prin presarea miezului uscat al nucii de cocos. Unt de cocos = ulei de cocos supus rafinării și dezodorizării, folosit în alimentație. – Din germ. Kokos. substantiv masculincocos

CÓCOS s. m. (Mai ales în e x p r.) Nucă de cocos = fructul cocotierului, al cărui suc gustos se întrebuințează ca hrană, iar coaja, fiind alcătuită din fibre de o rezis­tență specială, este folosită în industrie. Lapte de cocos = sucul lăptos al acestui fruct. substantiv masculincocos

cocóș² (piesă la arme, la ciocane) s. n., pl. cocoáșe substantiv masculincocoș

cocóș (vest) și cucóș (est) m. (vsl. kokošĭ, găină, kokotĭ, cocoș: sîrb. kokoš, găină, kokot, cocoș; bg. rut. kokóška, găină, rus. kókošĭ, găină; alb. kokóš; ngr. kokkósi, găină, kókkotas, cocoș; ung. kakas, cocoș). Masculu găiniĭ. Hurlup. Cocoș de munte, un fel de gotcan (tétrao tetrix). S. n., pl. cocoașe și cocoșurĭ. La unele puștĭ și revolvere, pĭesa care izbește capsa și care seamănă a cocoș. substantiv masculincocoș

cocóș, -i, s.m. – 1. Pasăre domestică de curte; masculul găinii (Gallus bankiva domestica). Rezervație de cocoș de mesteacăn (Lyrurus tetrix) la Cornu Nedeii – Ciungii Bălăsinii, în M-ții Maramureșului. Specia caracteristică zonei este cocoșul de munte (Tetrao urogallus), în pădurile de rășinoase din M-ții Maramureșului și din M-ții Rodnei. 2. (top.) Creasta Cocoșului, rezervație naturală de interes național. 3. Motiv zoomorf pe porțile maramureșene (Nistor 1977: 17). 4. Cucui, bolfă, coc, umflătură (ALR 1969: 8; Hoteni, Strâmtura, Rozavlea, Borșa etc.). 5. Cuiul care leagă grindeiul de cotigă (la plugul de lemn); cârlig (ALR 1973: 848). 6. Cocoși, poreclă pentru locuitorii din Dragomirești (ALR 1969: XXII; Papahagi 1925: 103). 7. Floricele de porumb (ALR 1965: 115). – Creație expresivă care se bazează pe strigătul cocoșului, cf. lat. coco „strigătul cocoșului„, lat. med. coccus (DER); Din sl. kokosi „găină” (DEX). substantiv masculincocoș

cocoș m. 1. bărbățelul găinei, are un caracter arțăgos și gelos, se bate până la sânge cu aripile și ciocul său; 2. numele unui pește care trăiește în Marea-Neagră (Raja); 3. plantă numită și coada cocoșului, după rizomul ei cărnos și târâtor (Polygonatum); 4. ciocănelul puștii în care este înțepenită cremenea; 5. (cocoșel) Mold. Tr. cuiu îndoit în grindeiul plugului, sau agățat de căpătâiul osiei carului. [Rus. KOKOȘŬ; sensul 4 e o metaforă comună multor limbi și rezultă dintr’o asemănare vagă a obiectului cu un cap de cocoș]. substantiv masculincocoș

COCÓȘ, (I, III, IV) cocoși, s. m., (II) cocoașe, s. n. I. S. m. Masculul găinii; pasăre domestică mai mare decât găina, cu o creastă roșie dezvoltată, cu cioc ascuțit și cu penele de diferite culori (Gallus bankiva domestica). ◊ Expr. Cântă cocoșul (într-o casă), se spune pentru a arăta că într-o familie dată bărbatul are cuvântul hotărâtor. Basm (sau poveste) cu cocoșul roșu = povestire, întâmplare fără sfârșit sau neadevărată. ♦ (Pop.) Nume dat masculilor unor păsări. ◊ Compuse: cocoș-de-munte sau cocoș-sălbatic = pasăre sălbatică de mărimea unui curcan, cu pene negre, pe piept verzi-albăstrui, cu ciocul puternic și puțin înconvoiat (Tetrao urogallus); cocoș-de-mesteacăn = pasăre sălbatică având coada în formă de liră, cu penajul masculului negru cu luciu metalic, iar al femelei brun-ruginiu cu pete transversale (Lyrurus tetrix). II. S. n. 1. Ciocănel percutor la armele de vânătoare. 2. Pârghie de comandă a supapei la ciocanele acționate cu aer comprimat sau cu aburi. III. S. m. 1. (Pop.) Partea centrală a miezului pepenelui verde, mai dulce și lipsită de sâmburi. 2. (Reg.; la pl.) Floricele (de mâncat). IV. S. m. Categorie în care sunt încadrați boxerii între 51 și 54 kg și luptătorii între 52 și 57 kg; boxer sau luptător care face parte din această categorie. [Var.: (reg.) cucóș s. m. și n.] – Din sl. kokoši „găină”. substantiv masculincocoș

COCÓȘ, (1, II 3) cocoși, s. m., (II 1, 2) cocoașe, s. n. I. Pasăre domestică din famiiia galinaceelor (mas­culul găinii), cu creasta roșie, cioc ascuțit și penele de diferite culori (Gallus domesticus). Cocoși răzleți vesteau apropierea zorilor. CAMILAR, N. I 62. Cînd începu să cînte cocoșii, acel cineva pieri ca o nălucă. ISPIRESCU, L. 253. Ziuă albă-acum se face; Prind cocoșii a cînta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. ◊ Expr. Cîntă cocoșul (într-o casă) = bărbatul conduce, își impune părerile (într-o familie, într-o gospodărie). În casa noastră voi ca să cînte cocoșul, iară nu găina. ISPIRESCU, L. 31. Basmul (sau povestea) cu cocoșul roșu = povestire (întîmplare, încurcătură) fără sfîrșit (pentru că aceleași fraze se succed periodic). (Pe) la cîntatul cocoșilor v. cîntat. ♦ Compus: cocoș-sălbatic sau cocoș-de-munte = pasăre sălbatică (de vînat) de mărimea unui curcan, cu penele negre, iar pe piept verzi strălucitoare (Tetrao urogallus). Vînătoare de cocoși sălbatici. II. 1. (La armele de foc portative) Ciocănel percutor (mai demult în formă de cap de cocoș) care lovește capsa cartușului, producînd explozia încărcăturii și descărcarea armei. Noroc măi, moț călare, de vrei o flintă bună, Am, uite, una plină; cînd trag cocoșul, sună! COȘBUC, P. II 95.Pîrghie de comandă a supapei, la ciocanele de mînă, acționate cu aer comprimat sau cu abur. ♦ (Termen minier) Robinet, mai ales la țevile cu aer com­primat, la care se montează un tub de cauciuc pentru tragerea unei ramificații. 2. (La pl.) Floricele. V. floricică (2). – Variantă: (regional) cucóș (SADOVEANU, Z. C. 61, CREANGĂ, P. 68) s. m. și n. substantiv masculincocoș

COCOTIÉR s.m. Specie de palmier din regiunile tropicale, care produce un fruct comestibil, cunoscut sub numele de nucă de cocos. [Pron. -ti-er. / < fr. cocotier]. substantiv masculincocotier

cap-de-cocoș m. plantă cu florile purpurii, crește pe stânci și prin pășunile din munți (Hedysarum obscurum). substantiv masculincapdecocoș

cap-de-cocóș (plantă) s. m., art. cápul-de-cocóș substantiv masculincapdecocoș

cocóș-de-múnte (pasăre) s. m., pl. cocóși-de-múnte substantiv masculincocoșdemunte

!núcă-de-cócos (fruct al cocotierului) s. f., g.-d. art. núcii-de-cócos; pl. nuci-de-cócos substantiv masculinnucă-de-cocos

cocóș-sălbátic (pasăre) s. m., pl. cocóși-sălbátici substantiv masculincocoșsălbatic

coáda-cocóșului (plantă) s. f. art., g.-d. art. cózii-cocóșului substantiv masculincoadacocoșului

cocóș-de-mesteácăn (pasăre) s. m., pl. cocóși-de-mesteácăn substantiv masculincocoșdemesteacăn

la mintea cocoșului expr. logic; evident, vădit; de la sine-nțeles. substantiv masculinlaminteacocoșului

creásta-cocóșului (plantă erbacee, ferigă, ciupercă) s. f. art., g.-d. art. créstei-cocóșului substantiv masculincreasta-cocoșului