cocoța definitie

COCÓTĂ s.f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. [< fr. cocotte]. substantiv feminin cocotă

COCÓTĂ s. f. femeie de moravuri ușoare; prostituată. (< fr. cocotte) substantiv feminin cocotă

*cocótă f., pl. e (fr. cocotte și cocote). Triv. Curvă. substantiv feminin cocotă

cocótă s. f., g.-d. art. cocótei; pl. cocóte substantiv feminin cocotă

COCÓTĂ, cocote, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. – Din fr. cocotte. substantiv feminin cocotă

cocóț și -éz (Munt.), cucúț și -éz (Trans.). gogóț și -éz (Mold. Munt.), gurgúț și -éz (Mold.) și popóț și -éz (Munt.), v. tr. (rudă cu cucă, cucuĭ, gurguĭ, cocuță.El cocoață, să cocoațe). Pun ceva prea sus: a cocoța un pahar pe dulap, (fig.), un calic în capu meseĭ. V. refl. Cocoșu s´a cocoțat pe gard, (fig.), Țiganu pe tron. verb tranzitiv cocoț

cocoțá (a ~) vb., ind. prez. 3 cocoáță verb tranzitiv cocoța

cocoțà (gogoțà) v. 1. se zice despre păsări când s’așează pe o ramură de copaciu; 2. fig. a se așeza pe ceva înalt sau în locul cel mai bun. [Cf. cucuia]. verb tranzitiv cocoțà

COCOȚÁ, cocóț, vb. I. Tranz. și refl. A (se) urca pe ceva, a (se) așeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situație nemeritată. [Prez. ind. și: cocoțez] – Et. nec. verb tranzitiv cocoța

cocoțá (cocoțéz, cocoțát), vb. – A se urca, a se așeza pe un loc mai ridicat. – Var. cucuța, gogoța. Probabil der. de la rădăcina expresivă coc, cf. cucă „culme, vîrf”, cucuia „a se urca” (Pușcariu 424). Este puțin probabilă legătura cu cocoș pe care o propun Cihac, II, 67 și Tiktin. După Giuglea, Dacor., I, 495, din lat. cucutium; mai tîrziu, Giuglea, Dacor., IV, 1554, a propus un lat. *concaptiāre, de asemenea dificil. verb tranzitiv cocoța

COCOȚÁ, cocóț și cocoțez, vb. I. Refl. A se urca pe ceva, a se așeza pe un loc mai ridicat. Păreau cam ciudați moții, cu obiceiul acesta de a se cocoța pe cele mai înalte vîrfuri. BOGZA, Ț. 43. Bozan s-a urcat sus pe scara de sîrmă, la comanda podului rulant. Acolo stă cocoțat de paisprezece ani. SAHIA, N. 33. [Un pui] a sărit pe spatele mamei și, cu piciorușele lui subțiri și fragede ca paiul, i se cocoață după gît. GIRLEANU, L. 10. Ermil, cocoțat pe capră, mîna caii cu un bici improvizat. SLAVICI, N. I 320. ♦ Fig. A se ridica, a se înălța într-un post sau la o situație nemeritată. Știm ce-a fost la congresul de acum cinci ani [1899]; s-a dovedit că în fruntea mișcării se cocoțaseră niște trădători, și trădătorii s-au dus unde le era locul, în tabăra burgheziei. GALAN, Z. R. 21. verb tranzitiv cocoța

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului cocoța

cocoța   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cocoța cocoțare cocoțat cocoțând singular plural
cocoțând cocoțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cocoțez (să) cocoțez cocoțam cocoțai cocoțasem
a II-a (tu) cocoțezi (să) cocoți cocoțai cocoțași cocoțaseși
a III-a (el, ea) cocoață (să) cocoțai cocoța cocoță cocoțase
plural I (noi) cocoțăm (să) cocoțăm cocoțam cocoțarăm cocoțaserăm
a II-a (voi) cocoțați (să) cocoțați cocoțați cocoțarăți cocoțaserăți
a III-a (ei, ele) cocoțea (să) cocoațe cocoțau cocoța cocoțaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z