coclete definitie
- Vezi aici mai multe sinonimecoclete
- Vezi aici mai multe rimecoclete
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuco
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cucoc
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cute
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuete
COCLÉȚ, coclețe, s. n. (Pop.) Element al războiului de țesut prin care se trec firele de urzeală. [Var.: cocléte (pl. cocleți) s. m.] – Et. nec. substantiv masculincocleț
cocléte (cocléți), s. m. – 1. Înveliș al alunei sau nucii, coajă, coajă de castană cu țepi (se aplică numai fructelor crescute împreună pe o singură codiță). – 2. Fire de urzeală. – 3. Plasă, împletitură în general. – 4. Postament pe patru picioare pe care se așază albia de spălat sau de frămîntat. – Var. cocleț, cotleț, cotlete, codleț, corleț. Probabil der. de la formația expresivă coc, cu l de asemenea expresiv (cf. cocoli) și cu suf. – ete. Sensul 4 se datorează unei confuzii cu corlată. Cioclej, s. m. (tulpină de porumb lăsată pe cîmp), cu var. cioclod, s. m. (tulpină de porumb; miez de măr), se datorează contaminării cu ciocălău. Coincidența cu sl. kuka „cîrlig” (Cihac, II, 67), cu bg. kukulec (Conev 60) sau cu sb. kotlac (Candrea), nu este convingătoare. – Der. încocleți (var. încocleța), vb. (a prinde, a strînge, a înhăța). substantiv masculincoclete
COCLÉTE s. m. v. cocleț. substantiv masculincoclete
cocléț m. (var. din gogleț, goglează). Fir drept care are un laț pin [!] care trec firele urzeliĭ și care, unindu-se cu alte fire, formează ița. Greșeală la năvădit cînd firu trece pintre [!] iță și spată și formează ochĭurĭ (nodurĭ, inele). Fig. A căuta cuĭva coclețĭ, a căuta nod în papură, a-ĭ căuta defecte. – În Trans. cocleț, corleț și cogleț, n., pl. e; în Mold. nord. și cotleț. – P. înț. de „diareĭe”, V. colețĭ, crîmpiță. substantiv neutrucocleț
!cocléț (co-cleț)/cocléte (co-cle-) (pop.) s. n./s. m., pl. cocléțe/cocléți substantiv neutrucocleț
cocleț n. 1. fir drept cu un ochiu la mijloc pe unde trece firul de urzeală: totalul cocleților formează ița; 2. Mold. (cotlet) greșală la năvădit prin iță și spată; fig. a căuta cotlețe cuiva, a căuta nod în papură. [Origină necunoscută]. substantiv neutrucocleț
COCLÉȚ, coclețe, s. n. (Pop.) Element al războiului de țesut prin care se trec firele de urzeală. [Var.: cocléte (pl. cocleți) s. m.] – Et. nec. substantiv neutrucocleț
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicoclete
| coclete substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | coclete | cocletele |
| plural | cocleți | cocleții | |
| genitiv-dativ | singular | coclete | cocletelui |
| plural | cocleți | cocleților | |