cochet definitie

COCHÉT, -Ă adj., s.m. și f. 1. (Persoană, mai ales femeie) care folosește tot felul de mijloace pentru a plăcea, pentru a seduce; (persoană) îmbrăcată cu gust, elegantă, cu purtări îngrijite, care dorește să placă, să fie admirată. 2. (Despre lucruri) Drăguț, îngrijit, elegant, grațios. [< fr. coquet]. adjectiv cochet

cochét (cochétă), adj. – Care caută să placă printr-un aspect îngrijit, căutat. Fr. coquet. – Der. cocheta, vb.; cochetărie, s. f., din fr. adjectiv cochet

COCHÉT, -Ă adj. 1. care folosește tot felul de mijloace pentru a plăcea, a seduce; îmbrăcat cu gust, elegant, care dorește să placă, să fie admirat. 2. (despre lucruri) drăguț, îngrijit, grațios. (< fr. coquet) adjectiv cochet

*cochét, -ă adj. (fr. coquet, d. coqueter, a cocheta). Care se îmbracă elegant și caută să placă: femeĭe cochetă. Grațios, elegant: o casă cochetă. Adv. Cu cochetărie. adjectiv cochet

cochét adj. m., pl. cochéți; f. cochétă, pl. cochéte adjectiv cochet

cochet a. 1. care caută să placă, să arate frumos; 2. grațios, elegant. adjectiv cochet

COCHÉT, -Ă, cocheți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care caută să placă (unei persoane de sex opus) mai ales printr-o îmbrăcăminte îngrijită, elegantă, printr-o comportare atrăgătoare; (despre manifestările oamenilor) care exprimă, trădează cochetărie. 2. Care are un aspect plăcut, îngrijit. Interior cochet. – Din fr. coquet. adjectiv cochet

COCHÉT, -Ă, cocheți, -te, adj. 1. (Mai ales despre femei) Care caută să placă prin felul de a se purta și prin îmbrăcămintea îngrijită, căutată; care uzează de cochetărie pentru a provoca interesul. Cochetă, frivolă, orbită de vanitate, eram convinsă că chemarea mea pe lume e să strălucesc prin baluri. VLAHUȚĂ, O. A. II 62. Cînd cochetă de-al tău umăr ți se razimă copila, Dac-ai inimă și minte, te gîndește la Dalila. EMINESCU, O. I 159. ◊ (Adverbial) Se îmbracă cochet. □ Parcă mi te văd, drăguță, Că îmi zbori și mi te scap, Stînd pe gard, pri­vind la mine, Ai tot da cochet din cap. EMINESCU, O. IV 369. ◊ (Substantivat, f., peiorativ) Tot focul amorului tinăr, tot delirul juneței cei mai înflorite le-am cheltuit în adimenirile unei cochete. NEGRUZZI, S. I 55. 2. (Despre obiecte) Drăgălaș, grațios, elegant. Casa însurățeilor părea și ea tinără și cochetă, cu ferestrele pline de flori rîzînd la soare. SADOVEANU, O. IV 109. Iar prin crengile cochete [iarna] Flori de marmură anină, – O ghirlandă de buchete Care tremură-n lumină. TOPÎRCEANU, S. A. 31. Florile împrospătate ridicau în soare cochetele capete copilăroase și ochii lor plini de reci și zadarnice lacrime. EMINESCU, N. 71. adjectiv cochet