*cóccix n., pl. urĭ (lat. cóccix, cóccigis, vgr. kókkyx). Anat. Un mic os la extremitatea osuluĭ sacru (pop. bumbu, nodu saŭ noada șezutuluĭ și bumbăreață). – Maĭ bine ar fi cóccige, ca meninge, laringe. V. tîrtiță. substantiv neutrucoccix
coccige substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | coccige | coccigele |
plural | coccige | coccigele | |
genitiv-dativ | singular | coccige | coccigelui |
plural | coccige | coccigelor |