cobitor definitie

credit rapid online ifn

cobitór adj. m., pl. cobitóri; f. sg. și pl. cobitoáre adjectivcobitor

cobitor a. care menește a rău, sinistru: pe ramuri uscate cânta cucuveaua cu glas cobitor GR. AL. adjectivcobitor

credit rapid online ifn

COBITÓR, -OÁRE, cobitori, -oare, adj. (În superstiții) Care cobește. – Cobi + suf. -tor. adjectivcobitor

COBITÓR, -OÁRE, cobit ori, -oare, adj. (În super­stiții) Care prevestește ceva rău. Frunza auzea mereu, de acolo, din vîrf, foșnetul cobitor al tovarășelor ce o pără­seau strecurîndu-se ușor, ca o șoaptă. GÎRLEANU, L. 42. Se ascundeau ca paserile cobitoare. NEGRUZZI, S. I 267. Pe ramuri uscate Cînta cucuveaua cu glas cobitor. ALE­XANDRESCU, M. 40. ◊ (Adverbial) Un nor răpede și negru trecu cobitor preste fața lunei. ODOBESCU, S. I 169. adjectivcobitor

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicobitor

cobitor  adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cobitor cobitorul cobitoare cobitoarea
plural cobitori cobitorii cobitoare cobitoarele
genitiv-dativ singular cobitor cobitorului cobitoare cobitoarei
plural cobitori cobitorilor cobitoare cobitoarelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z