reduceri si promotii 2018
Definitie coasa - ce inseamna coasa - Dex Online

coasa definitie

du-te, bate-ți coasa! expr. (adol., iron.) pleacă!, fugi! substantiv feminin dute

coásă (coáse), s. f.1. Unealtă agricolă compusă dintr-o lamă metalică cu vîrful curbat, cu coadă lungă, folosită la cosit. – 2. Cosit, cositul fînului. – 3. Cuțit de tăbăcari. – 4. Constelația Cefeu. – 5. Specie de gladiolă, Gladiolus imbricatus. – Mr., megl. coasă. Sl. kosa (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 304; Cihac, II, 65; Pascu, II, 187; Conev); cf. bg., rut., rus. kosá, sb. kosa, ngr. ϰόσα, alb. kosë.Der. cosi, vb. (a tăia cu coasa plante; a distruge, a nimici; despre cai, a lovi, în mers, un picior de celălalt), care poate proveni și direct din sl. kositi, cf. bg. kosjă, sb., cr., rus. kositi, ngr. ϰοσίζω (mr. cusire); cosit, s. n. (tăiere a fînului); cositură, s. f. (iarbă cosită, nutreț; fîneață; cîmp de pe care s-a cosit); coseală, s. f. (rană pe care și-o face un cal); cosaș, s. m. (om care cosește; varietate de lăcustă, Locusta viridissima, Locusta cantans; specie de greiere, Gryllus ruralis); ultimele sensuri sînt explicabile prin asemănarea zgomotului produs de greiere cu cel al coasei (pentru formarea cuvîntului, cf. sb., cr. kosač, mag. koszác); cositor, s. n. (cîmp de cosit); cositor, s. m. (cosaș, om care cosește); cositoare, s. f. (coasă; secerătoare, mașină de secerat); cosa, s. f. (banc, grind de nisip), din rus. kosá „coasă” și „grind”, cuvînt puțin folosit, în Delta Dunării; cosac, s. n. (Olt., colină; pămînt, teren), din sb. kosak „fîneață”; coșaci, s. m. pl. (astragal, Astragalus onobrychis), din bg. kosat „păros”); cosalău, s. n. (fîneață), din mag. kaszáló, în Maram.; cosaștină, s. f. (Trans., fîneață), cu suf. -ștină; cosiriște, s. f. (fîneață, mînerul coasei); cosițel, s. m. (plantă, Sium latifolium). substantiv feminin coasă

coásă s. f., g.-d. art. coásei; pl. coáse substantiv feminin coasă

coásă (oa dift.) f., pl. e (vsl. sîrb. kosa, bg. rus. kosá, de unde și alb. kósă, ngr. kósa. V. cosor). O unealtă de tăĭat ĭarba. (E ca o sabie fixată perpendicular pe un băț lung de vre-o 160 cm. În evu mediŭ era și armă de luptă): coasa e atributu morțiĭ și al timpuluĭ. Acțiunea de a cosi, cosit: mă duc la coasă. substantiv feminin coasă

coasă f. 1. unealtă de plugar de tăiat iarba câmpului și grânele; 2. timpul coasei și plata pentru cosit: coasa fânului; 3. Mit. unul din atributele Timpului și al Morții (personificate): Vremea ce răstoarnă cu coasa-i neîmpăcată a falei omenirii vechi marturi și măreți AL. Moartea ’și găsi coasa ’n aceă zi fatală AL. [Slav. KOSA]. substantiv feminin coasă

COÁSĂ, coase, s. f. 1. Unealtă agricolă compusă dintr-o lamă metalică cu vârful curbat fixată pe o coadă lungă, folosită la cosit. 2. Acțiunea de a cosi; perioada în care se cosește. ♦ Recoltă de plante erbacee cosite. – Din sl. kosa. substantiv feminin coasă

COÁSĂ, coase, s. f. 1. Unealtă agricolă compusă, dintr-o lamă metalică cu vîrful încovoiat, ascuțit pe o parte și fixat în sens transversal pe o coadă lungă; se. întrebuințează la cositul ierbii, al plantelor furajere' și al unor cereale. Fînul înflorit cădea în gura coaselor ce scrîșneau, și brazdele lui groase... se lămureau în urma cosașilor ca niște valuri verzi. SANDU-ALDEA, D. N. 19. Pe luncă sună coasa; jos pe vale Copii fac larmă, rid, se iau la trîntă. IOSIF, V. 72. Coasă, hreapcă, țepoi, greblă... nici că se aflau la casă acestui om nesocotit. CREANGĂ, P. 38. Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la cîmp. EMINESCU, O. I 231. ◊ F i g. (Cu aluzie la repre­zentarea alegorică a morții) Pînă să ne dumirim, vremea trece; uite și cea cu coasa și cu dinții rînjiți. SADOVEANU, P. M. 78. De coasa morții altul văzîndu-se-ngrozit, Ș-abia zărind hîrtia cu slaba lui vedere... închipuiește pompa înmormîntării lui. NEGRUZZI, S. II 246. 2. Lucrul făcut cu coasa; cosit. Tată-tău e dus la coasă, căci se scutură ovăsul cela pe jos. CREANGĂ,62. Într-o seară vine bărbatul de la coasă... și află pe muierea mulgînd vaca. RETEGANUL, P. III 3. ♦ Recolta de iarbă crescută. Trifoiul dă pînă la trei coase pe an. ♦ Timpul cînd se cosește finul, vremea cosi­tului. Veni coasa finului. substantiv feminin coasă

cos, cusút, a coáse v, tr. (lat. cónsuo, -súere, pop. coso, cósere, d. con-, la un loc, și súere, a coase; it. cucire, Neapole kósere, pv. sp. pg. coser, fr. coudre.Cos, coșĭ, coase; eĭ coase; să coasă. V. sulă, sutură). Unesc (bucățĭ de pînză, de pele [!]) pin [!] ajutoru aculuĭ cu ață saŭ al suleĭ. A coase la gherghef, a broda la gherghef. verb tranzitiv cos

coáse (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coásem, imperf. 3 sg. coseá, perf. s. 1 sg. cusúi, 1 pl. cusúrăm; conj. prez. 3 să coásă; ger. cosấnd; part. cusút verb tranzitiv coase

COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere). verb tranzitiv coase

COÁSE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde părțile unei haine, un petic, un nasture etc., trecînd un fir de ață prin stofă cu ajutorul unui ac. Cos un nasture la haină.Și cînd are ac și ață, coasă-ai dracului cojocul. COȘBUC, P. II 130. Măndița să deie seamă, Ea nu i-a cusut năframă. SEZ. I 47. (Poetic) Floricica, plecată subt lumina lămpii, pe o catifea viși­nie, își cosea pe dînsa gîndurile cu fire de aur. HOGAȘ, M. n. 48. ◊ E x p r. A coase petic de (sau la) petic = a fi strîngător, zgîrcit. Cusut cu ață albă v. ață. 2. A broda. Petrea... au găsit-o cosind la gherghef.. SBIERA, P. 23. Și să vezi cum coasă la gherghef, să te minunezi. ALECSANDRI, Ț. I 45. 3. A împreuna (cu un fir de mătase sau de intestin preparat anume și cu un ac special) marginile unei plăgi. 4. A fixa. Oamenii s-au grăbii să coase în cuie ca­pacul sicriului. SADOVEANU, B. 272. 5. F i g. A cerceta în mod amănunțit, a scruta. Cînd îs mulți, ei te bagă mai puțin în samă.. dar cînd îs puțini, împung, și te coasă cu ochii. SADOVEANU, B. 150. – Prez. ind. pers. 3 pl.: cos și coasă. verb tranzitiv coase

coáse (cós, cusút), vb.1. A fixa, a prinde părțile unei haine sau un nasture, cu ajutorul unui ac cu ață. – 2. A însăila. – 3. A broda. – 4. A înfige, a bate cuie. – 5. A înțepa. – Mr. cos, coasire, megl., istr. cos. Lat. pop. cosĕre, în locul clasicului consuĕre (Diez, Gramm., I, 33; Pușcariu 405; Candrea-Dens., 381; REW 2174; DAR); cf. vegl. koser, it. cucire (engad. kuzir), prov. cozer, fr. coudre, cat. cosir, sp., port. coser.Der. cusut, s. n. (acțiunea de a coase); cusătură (var. mr. cusutură), s. f. (cusut), care ar putea fi un reprezentant direct al lat. *consutūra (Pușcariu 460; DAR), cf. calabr. cusitura, fr. couture, sp., cat., port. costura; cusător, s. m. (ucenic de croitor); cusătoare (var. cusătoreasă),, s. f. (croitoreasă, lenjereasă; legătoreasă; mașină de legat cărți); cusătoriță, s. f. (croitoreasă); cusătorie, s. f. (croitorie; atelier de croitorie); descoase, vb. (a desface din cusături); cosoi, s. n. (Trans., legătură, fașă). verb tranzitiv coase

coase v. a prinde sau a legă cu un fir petrecut printr’un ac: a coase la gherghef (cu flori), a broda. [Lat. vulg. COSERE = clasic CONSUERE]. verb tranzitiv coase

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului coasa

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z