coacere definitie

coácere s. f., g.-d. art. coácerii substantiv feminin coacere

coacere f. acțiunea de a (se) coace. substantiv feminin coacere

COÁCERE s. f. Acțiunea de a (se) coace.V. coace. substantiv feminin coacere

COACÉRE s. f. Acțiunea de a (s e) c o a c e. Să se puie la cale coacerea lor [a pîinilor] cît mai curind. ISPIRESCU, L. 322. substantiv feminin coacere

2) coc, copt, a coáce v. tr. (lat. cóquere [din pŏquere], pop. cŏcere, rudă cu vgr. pépto, germ. backen, vsl. pešti-pekon; it. cuócere, pv. pg. cozer, fr. cuire, sp. cocer. V. cucină, pepene, precoce, becer, pecie.Coc, cocĭ, coace, coacem, coacețĭ, coc; să coacă; să coacem, să coacețĭ; copseĭ, copseșĭ, coapse, coapserăm, coapserățĭ, coapseră; copsesem). Prepar unele mîncărĭ la foc: a coace pîne [!], plăcintă, mere, castane. Aduc în stare matură, vorbind de fructe: soarele coace grînele, fructele. V. intr. Buba coace, produce puroĭ. Ĭ-o coc eŭ, îĭ prepar (clocesc) eŭ ceva, am să mă răzbun. V. refl. Devin copt: pînea s´a copt (la foc), grîu s´a copt (la soare). M´am copt de căldură, am suferit mare căldură. Buba s´a copt, a ajuns aproape să se spargă, s´a spart. verb tranzitiv coc

COÁCE vb. III. În gastronomie, mod de a prepara un aliment prin expunere la radiații calorice într-un cuptor (electric, cu gaz, cu convecție, la rotisor, cu microunde), în urma căreia acesta apare acoperit de o crustă (excepție la microunde); în limbaj comun se aplică, mai ales, la alimentele făcute din aluat: a coace pâine, prăjituri, cozonac etc.; anumite alimente se pot coace și în sau sub cenușă (cartofi, castane). verb tranzitiv coace

coáce (cóc, cópt), vb.1. A supune un aliment la acțiunea căldurii. – 2. A găti înăbușit. – 3. A fierbe puțin. – 4. A opări, a pîrli. – 5. A arde, a prelucra prin foc (cărămizi, porțelan etc.). – 6. Despre fructe și plante, a ajunge la maturitate. – 7. Despre inflamații, a face puroi. – 8. A deveni matur, chibzuit. – 9. A albi lîna cu cenușă. – 10. A urzi, a pune la cale, mai ales planuri de răzbunare. – 11. Despre lemn, a se încinge. – Mr., megl. coc, cops, istr. coc. Lat. cŏcĕre, forma populară de la cŏquĕre (Pușcariu 390; Candrea-Dens., 370; REW 2212; DAR), cf. it. cu(o)cere, prov., port. cozer, fr. cuire, sp. cocer. Sensul „a ajunge la maturitate” apare în unele dialecte it., cf. calabr. cottu „matur”. – Der. cocător, s. m. (ajutor de brutar); cocător, s. n. (cuptor pentru copt pîine de casă); copt, s. n. (maturitate; acțiunea de a coace); cocăt, s. n. (zăduf, dogoare); cocări, vb. (a coace); cocărit, s. n. (dijmă de porumb); răscoace (var. înv. scoace), vb. (a arde, a face puroi, o inflamație), format cu pref. răs- (după Candrea-Dens., 372-3, din lat. *excocere și *re-excocere); răscopt, adj. (Arg., ramolit, decrepit); necopt, (crud, verde; imatur). Cf. coptură, cuptor. verb tranzitiv coace

1) coáce, V. coc 2. verb tranzitiv coace

COÁCE, coc, vb. III. I. T r a n z. 1. A supune un lucru comestibil la acțiunea căldurii în cuptor (sau în țest, pe jar,înspuză)șpre a-l face bun de mîncat.V. frige, prăji. Preacuviosul cocea oul la lumînare ca să mai ușureze din cele păcate. CREANGĂ, P, 111. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci, Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci. EMINESCU, O. I 87. ◊ Expr. Ai-o coace sau a-i coace (cuiva) turta = a-i pune cuiva gînd rău; a-i întinde o cursă. Ei lasă tu, meștere papagal, că ți-o coc eu ție. SADOVEANU, D. P. 42. Nu putură mistui vorbele ciobănașului. Își puseră în gînd să i-o coacă. ISPIRESCU, L. 247. Pasămite, frații mei îmi cocea turta. ISPIRESCU, L. 303. ♦ Refl. (Despre lucruri de mîncat) A se face bun de mîncat prin acțiunea căldurii din cuptor (sau din țest, din spuză). Am pus turta in foc, să se coacă. ISPIRESCU, L. 335. Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă. EMINESCU, O. I 84. 2. Fig. (Despre o durere, o senzație, mai ales despre sete) A arde, a chinui. Nu mai poți de foame, ori te coace setea, ori ce te-a apucat? RETEGANUL, P. III 46. Ori încotro s-o întoarce, Tot plînge și lăcrămi stoarce, Focul inimioara-i coace. TEODORESCU, P. P. 285. 3. Fig. A pune ceva la cale, a urzi. Nu spunea nimic, dar de mult cocea în minte un plan dușmănos. ♦ (Rar, despre oameni) A pîndi pe cineva spre a se răzbuna, a-i purta sîmbetele. Ah! înșelătorul, cum m-a amăgit, zicea Păcală. Ei! da-l voi coace eu! ȘEZ. III 131. II. Refl. 1. (Despre fructe, semințe și plante) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii continue a soarelui; a ajunge să fie bun de mîncat; (despre flori, iarbă, fin) a ajunge să aibă sămînța formată. Pe vremea ciupercilor, Cînd se coc cireșele... ȘEZ. I 49. Busuioace, nu te-ai coace, Și sămînță n-ai mai face, Că din sămîncioara ta S-o scociorît dragostea. ȘEZ. I 112. ◊ Fig. Este în floarea tinereții, tocmai cînd se coace talentul. CARAGIALE, O. III 210. Soacră, soacră, poamă acră! De te-ai coace cît te-ai coace. Dulce tot nu te-i mai face. CREANGĂ, P. 10. ◊ E x p r. Se coace-pălește = dă în copt, se înroșește abia, începe a se coace la supra­față, se pîrguiește. La vro două locuri din sat, era cîte un cireș văratic: care se cocea-pălea de duminica-mare. CREANGĂ, A. 47. ♦ T r a n z. (Subiectul este soarele sau căldura; cu privire la plante sau la fructele lor) A face să ajungă la maturitate, să fie bun de mîncat, să dea sămînță. Razele cele din soare coc a țarinei cîmpii. CONACHI, P. 291. ◊ F i g. Trandafir cu trei boboci, Ce cu foc din ochi îl coci. TEODORESCU, P. P. 326. ◊ (Rar, subiectul este pomul) Nalt e mărul pin’ la cer, Cu coaja de argințel... Mere face, Nu le coace. TEODORESCU, P. P. 81. 2. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre parțiale corpului) A face puroi, a fi-gata să spargă. Buba cap nu face, Pînă nu să coace. PANN, P. V. I 60. ◊ Intranz. Îmi coace un deget. 3. F i g. A căpăta, prin dezvoltare, forma definitivă, a ajunge la maturitare. Deci a rămas răgaz ca toată învă­țătura să se coacă in mintea și în sufletul ucenicului. SADO­VEANU, D. P. 22. 4. Fig. A ajunge la anii maturității, a se maturiza, a-i veni mintea la cap. E tînăr și s-o mai face, Tigva de i să va coace. PANN, P. V. I 80. 5. A se încinge de căldură, a se înăbuși de căldură; a sta lungit lenevind la căldura soarelui. Cînd mă urcam pe casă să mă coc la soare și să văd omenirea de sus, aveam perspectiva haotică a triajului B. M. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 13. verb tranzitiv coace

coáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 să coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocấnd; part. copt verb tranzitiv coace

coace v. 1. a găti la foc de ale mâncărli sau altele: a coace pâine; 2. a fierbe sau prăji: a coace un ou, un măr; 3. a pârgui: soarele coace porumbul; 4. a face puroiu, a sparge (de o bubă): a o coace cuiva, a-i plăti cu aceeaș monedă. [Lat. COQUERE]. verb tranzitiv coace

COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere). verb tranzitiv coace

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului coacere

coacere   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular coacere coacerea
plural coaceri coacerile
genitiv-dativ singular coaceri coacerii
plural coaceri coacerilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z