coșar definitie

COȘÁR2, coșari, s. m. 1. Persoană care curăță coșurile1 (8) și sobele de funingine; hornar. 2. Persoană care face coșuri1 (1, 5). – Coș1 + suf. -ar. substantiv masculincoșar

1) coșár m. (d. coș; sîrb. košar, împletitor de coșurĭ. V. coș 2). Munt. Hornar, curățitor de coșurĭ, de hornurĭ. substantiv masculincoșar

coșár, -e, s.n. – Hambar construit din nuiele, îngust de 60-80 cm și lung de 4 m, înalt de 3 m (specific în zona Chioar); coștei. – Din coș + -ar. substantiv masculincoșar

coșár1 (hornar) s. m., pl. coșári substantiv masculincoșar

coșár2 (pătul) s. n., pl. coșáre substantiv masculincoșar

coșar m. cel ce curăță coșul unei sobe. substantiv masculincoșar

COȘÁR2, coșari, s. m. 1. Persoană care curăță coșurile1 (8) și sobele de funingine; hornar. 2. Persoană care face coșuri1 (1, 5). – Coș1 + suf. -ar. substantiv masculincoșar

cosár m. Un fel de bîtlan alb cu cĭocu ca lopata, numit și lopățică. substantiv masculincosar

cosár (pasăre) s. m., pl. cosári substantiv masculincosar

COSÁR, cosari, s. m. (Ornit.) Lopătar. – Et. nec. substantiv masculincosar

COȘÁR1, coșari, s. m. 1. Persoană care curăță coșurile și sobele de funingine; hornar. 2. Persoană care face coșuri de nuiele sau coșuri pentru căruțe. substantiv masculincoșar

coșar n. 1. staul pentru vite și cai; 2. fig. casă proastă, fără ferestre, bordeiu. [Slav. KOȘARŬ]. substantiv neutrucoșar

COȘÁR1, coșare, s. n. Îngrăditură de nuiele pentru adăpostirea vacilor, a oilor etc. ♦ Construcție cu pereți din împletitură de nuiele pentru păstrarea porumbului și a altor produse agricole; pătul. – Din bg., scr. košara. substantiv neutrucoșar

2) coșár n., pl. e (vsl. košara, -rĭa, țarc, îngrăditură; bg. košar, stup, košara, staul de nuĭele; ung. kosár, coș. V. coș 2 și coșar 1). Est. Leasă, hambar de nuĭele de păstrat ștulețĭ (popușoĭ [!] pe cĭocălăĭ). Vest. Adăpost de vite, staul. – În est coșăr, lit. coșér. V. stodoală. substantiv neutrucoșar

COȘÁR1, coșare, s. n. Îngrăditură sau construcție de nuiele pentru adăpostirea vacilor, a oilor etc. ♦ Construcție din împletitură de nuiele pentru păstrarea porumbului și a altor produse agricole; pătul. – Din bg., sb. košara. substantiv neutrucoșar

coșár (-re), s. n.1. Hambar, pătul. – 2. Staul, grajd. – 3. Împletitură de nuiele, leasă. – 4. Colibă, bordei. – Var. coșer, coșare, coșară, coșerie. Mr. cușare, megl. cușară. Sl. (bg. košara, sb. kòšara), din aceeași rădăcină ca și coș, fiind vorba în general de împletitură făcute cu nuiele de răchită (Cihac, II, 75; DAR). Totuși, explicația este incertă, fiind vorba de un cuvînt care, în alte limbi sl., provine cu siguranță din rom. (slov. košar, rut. košiera, pol. koszara, cf. Wedkiewicz, Mitt. Wien., 274). Berneker 586 a încercat să explice cuvîntul sl. prin rom. casă, mr. cășare (cf. împotrivă Capidan, Raporturile, 207). – Der. coșerar, s. m. (muncitor care face împletituri de răchită; sărman care trăiește într-o colibă). Coștei, s. n. (hambar) pare rezultat al unei confuzii a lui coșar cu bg. kăšta „casă” (Graur, BL, IV, 75), fără legătură cu coștei „castel” (Tiktin). Același lucru se poate spune despre coștereață, s. f. (cocină; ogradă), contaminare a lui coșar cu bg. kăšta „casă”, sb. kučèrica „colibă”, rom. porcăreață, coteneață. substantiv neutrucoșar

COȘÁR2, coșare, s. n. 1. Îngrăditură de nuiele pentru adăpostirea vitelor (mai ales vaci, oi). Focuri de vreascuri sînt aprinse în vetre, fumul urcă încet din toate ogrăzile, vacile sînt mulse în coșare. BOGZA, C. O. 379. Veni acasă cu vacile și le băgă în coșar. ISPIRESCU, L. 231. Un coșar în care se adăposteau seara puține vite de hrană, ce pri­begeau ziua pe malurile gîrlei. ODOBESCU, S. I 148. 2. Construcție cu pereții din împletitură de nuiele pen­tru păstrarea la loc uscat și aerisit a porumbului, a paielor etc. Dac-or ieși la muncă să are pămînt ciocoiesc, după învoielile ciocoiului, să le puneți și ălora foc la paie, la coșare! DUMITRIU, B. F. 134. Toamna... darnică... Dat-au in pentru ștergare Și porumb pentru coșare. ALEC­SANDRI, P. A. 155. Scutură Hambarele, Mătură Coșarele. TEODORESCU, P. P. 670. – Variantă: (Mold.) coșér (ALECSANDRI, P. P. 41) s. n. substantiv neutrucoșar

2) coșár n., pl. e (vsl. košara, -rĭa, țarc, îngrăditură; bg. košar, stup, košara, staul de nuĭele; ung. kosár, coș. V. coș 2 și coșar 1). Est. Leasă, hambar de nuĭele de păstrat ștulețĭ (popușoĭ [!] pe cĭocălăĭ). Vest. Adăpost de vite, staul. – În est coșăr, lit. coșér. V. stodoală. temporarcoșar

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluicoșar

coșar   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular coșar coșarul
plural coșari coșarii
genitiv-dativ singular coșar coșarului
plural coșari coșarilor
coșar   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular coșar coșarul
plural coșari coșarii
genitiv-dativ singular coșar coșarului
plural coșari coșarilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z