!clăpăugí (a se ~) (-pă-u-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se clăpăugéște, imperf. 3 sg. se clăpăugeá; conj. prez. 3 să se clăpăugeáscă verbclăpăugi
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) A atârna în jos (din cauza mărimii lor); a se pleoști. [Pr.: -pă-u-]. – Din clăpăug. verbclăpăugi
CLĂPĂUGÍ, clăpăugesc, vb. IV. Refl. (Despre urechile animalelor) A se lăsa în jos, a se blegi, a se pleoști. Pîntecele i se subție [calului], urechile i se clăpăugiră. CAMILAR, N. II 322. verbclăpăugi
clăpăugire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | clăpăugire | clăpăugirea |
plural | clăpăugiri | clăpăugirile | |
genitiv-dativ | singular | clăpăugiri | clăpăugirii |
plural | clăpăugiri | clăpăugirilor |