clondir definitie

clondír (clondíre), s. n. – Carafă, sticlă. – Var. crondir. Mr. clondir, megl. clundir. Ngr. ϰρυωντήριον (Vasmer, Gr., 81; cf. Cihac, II, 648), cf. ngr. ϰροντήρι, bg. krondir, sb. kondir, kondír (sec. XV). Der. directă din bg. (Berneker 558) pare probabilă numai pentru var. substantiv neutruclondir

clondir, clondire s. n. (pop.) sticlă. substantiv neutruclondir

clondír n., pl. e (ngr. klondiri, krondiri și kryondiri [scris -ntiri], d. krýos, frig, adică „vas care ține apa rece”; bg. krondil și krondir. V. cristal). Sud. Galon (vas de sticlă) de cîțĭ-va litri (5-6 orĭ chear [!] și 2-3 saŭ un simplu burcut). Conținutu lui: un clondir de vin. – La început s´a zis așa celor de lut (ca cele de Curaçao), apoĭ și celor de sticlă. V. urcĭor și damigeană. substantiv neutruclondir

clondír s. n., pl. clondíre substantiv neutruclondir

clondir n. sticlă cu gâtul scurt și strâmt. [Gr. mod.]. substantiv neutruclondir

CLONDÍR, clondire, s. n. Vas de sticlă cu gâtul scurt și strâmt, în care se păstrează băuturi. – Din bg. krondir. substantiv neutruclondir

CLONDÍR, clondire, s. n. Vas de sticlă de mărime mijlocie, cu gîtul sțrîmt și scurt. Ținea clondirul in buzu­nar și-l ducea din cînd în cînd la gură. PAS, Z. I 147. Vede pe masă coșcogea clondir de vin. HOGAȘ, DR. 266. Umplu și cîteva clondire cu vin și rachiu. FILIMON, C. 224. El, de veste cum prindea, înainte ne ieșea, C-un clondir plin de rachiu: Cu clondirul d-a dreapta, Cu paharul d-a stingă; Din clondir turnîndu-ne, Din gură grăindu-ne... TEODORESCU, P. P. 16. substantiv neutruclondir