clironomisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clironomisésc, imperf. 3 sg. clironomiseá; conj. prez. 3 să clironomiseáscă verb tranzitivclironomisi
clironomisì v. a moșteni (învechit): ai socotit că aș primi eu să te clironomisesc de viu? AL. [Gr. mod.]. verb tranzitivclironomisì
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A moșteni (un bun, un drept). – Din ngr. klironomíso (viit. lui klironomó). verb tranzitivclironomisi
CLIRONOMISÍ, clironomisesc, vb. IV. Tranz. (învechit) A moșteni. Ai socotit c-aș primi eu vrodată să te clironomisesc? ALECSANDRI, T. 637. verb tranzitivclironomisi
clironomisésc v. tr. (ngr. klironomó, aor. klironómisa). Mold. Sec. 18-19. Vechĭ. Moștenesc. verb tranzitivclironomisesc
clironomisire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | clironomisire | clironomisirea |
plural | clironomisiri | clironomisirile | |
genitiv-dativ | singular | clironomisiri | clironomisirii |
plural | clironomisiri | clironomisirilor |