cler definitie

cler s. n. – Preoțime. – Var. (înv.) clir, cliros. Mr. clir. Ngr. ϰλñρος (Murnu 14), în parte prin intermediul sl. klirosŭ (Vasmer, Gr., 79), cf. sb., rus. klir, și modern din lat. clerus. Sec. XVI (cu forma cliros). – Der. mod. (din fr.) cleric, s. m.; clerical, adj.; clericalism, s. n. Der. înv. clericesc, (var. cliricesc, sec. XVII), adj. substantiv neutrucler

CLER s.n. Preoțime; totalitatea clericilor dintr-o țară, dintr-o biserică etc. [Cf. germ. Klerus, lat. clerus, gr. kleros]. substantiv neutrucler

CLER s. n. totalitatea clericilor dintr-o țară, dintr-o eparhie; preoțime. (< it. clero, lat. clerus) substantiv neutrucler

*cler n., pl. urĭ (vgr. klêros, soartă, condițiune). Corpu preuțesc [!] și călugăresc. – Vechĭ clir și cliros (ngr. kliros, rus. klir, kliros). substantiv neutrucler

cler s. n. substantiv neutrucler

cler n. corpul clericilor unei biserici sau al unei țări. substantiv neutrucler

CLER s. n. Totalitatea preoților unei biserici, ai unei eparhii, ai unei țări etc.; preoțime. – Din lat. clerus. substantiv neutrucler

CLER s. n. Totalitatea preoților unei biserici, unei eparhii sau unei țări; cinul preoțesc, preoțime. între clasele privilegiate și intre acele dezmoștenite, un cler igno­rant, superstițios, îngrășat cu mana averilor mănăstirești. ALECSANDRI, C. 234. Mitropolitul ieși înainte urmat de tot clerul. NEGRUZZI, S. I 232. substantiv neutrucler