reduceri si promotii 2018
Definitie clenci - ce inseamna clenci - Dex Online

clenci definitie

clénci (clénciuri), s. n.1. Creangă cu bifurcațiile tăiate parțial de care se pot agăța obiecte diverse. – 2. Bifurcație a coarnelor cerbului. – 3. Ciot de creangă. – 4. Mecanism cu clichet. – 5. Limbă de cataramă. – 6. Clanță de ușă. – 7. Încurcătură, tertip, dificultate. – Megl. clinci. Origine necunoscută, cu excepția faptului de a fi vorba de o creație din familia lui clanț. Cihac, II, 61, îl punea în legătură cu sl. ključĭ „cheie”; Capidan, Dacor., III, 1008, cu bg. klečka „așchie” și DAR presupune o contaminare a acestor cuvinte cu bg. klinče „cui de potcoavă”. – Der. clenciuros (var. înv. clincios), adj. (noduros). DAR pune în legătură cu clenci adj. înclincit (împerecheat; se spune despre cîini). substantiv neutru clenci

clenci, clenciuri s. n. 1. sens, tâlc, noimă 2. (intl.) secret aducător de profituri celui căruia îi este dezvăluit 3. (intl.) truc substantiv neutru clenci

clencĭ și clincĭ n., pl. urĭ (cp. cu vsl. klĭučĭ, cîrlig, cheĭe, klĭuka, șiretenie, și klĕčati, a se închina, a șchĭopăta). Vechĭ. Ghimpe. Azĭ. Zîmboc. Ramură de corn la cerb. Fam. Punct dificil într´o afacere (fie p. tine, fie p. a face dificultățĭ adversaruluĭ): a găsi cuĭva un clencĭ. A avea clencĭ cu cineva, a avea neînțelegerĭ cu cineva. A prinde clencĭ de cineva, a prinde dragoste de cineva. V. chițibuș. substantiv neutru clencĭ

clénci, -uri, (clincer), s.n. – 1. Par cu crengile retezate la 30-40 cm: „În zonele montane, cu precipitații abundente, lucerna, trifoiul și fânul se uscau pe clenciuri” (Dăncuș 1986: 45). 2. Par în care se pun oalele la uscat; sărcier (ALR 1956: 302). – Din bg. klinče „cui de potcoavă” (DA, DEX). substantiv neutru clenci

clenci (creangă bifurcată, bifurcația coarnelor de cerb, motiv de ceartă, sens ascuns) (pop., fam.) s. n., pl. clénciuri substantiv neutru clenci

CLENCI, clenciuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Creangă ale cărei rămurele formează un fel de cârlig. ♦ Ramificație a coarnelor cerbului. 2. Fig. Pricină, motiv (de ceartă). ♦ Sens ascuns; tâlc, dedesubt. – Din bg. klinče. substantiv neutru clenci

CLENCI, clenciuri, s. n. 1. Bucată dintr-o creangă (us­cată) ale cărei rămurele incomplet tăiate formează un fel de cîrlige, de care se poare agăța ceva; cîrlig. îi scăpară poalele rasei din mină și se agățară într-un clenci de rădăcină. STĂNOIU, C. I. 158. ♦ Cîrlig. Cutai.. a aninat ceaunul in clenciul lui, deasupra flăcării. SADOVEANU, N. F. 69. ♦ Ramură a coarnelor cerbului. Doi copoi tineri au dat glas: chiauchiau! ș-un cerb cu douăsprezece clenciuri a ieșit in luncă. SADOVEANU, D. P. 82. 2. Boldu] cataramei. O curea cu cataramă Și cu clenciu de argint, Că nu-i alta pe pămînt. ȘEZ. IX 190. 3. Fig. Pricină, motiv (de ceartă). Cu maica Evdampia, desăgărița din Văratec, am avut și eu o dată oleacă de clenci. CREANGĂ, P. 115. Au un clenci de nu se pot împăca. ȘEZ. XXIII 42. ♦ Sens ascuns, tîlc, dedesubt. Afacerea asta are un clenci. substantiv neutru clenci

clenciu (clinciu) n. Mold. 1. crestătură angulară (la urechile mieilor); 2. fig. șicană, subtilitate juridică; 3. dispută: cu ea am avut și eu odată o leacă de clenciu CR. [Vechiu rom. clinciu, ghimpe, bold; Banat și Oltenia, cleanț, colț de stâncă, Tr. clenciu (clinciu), creangă ciuntită, bucată de lemn strâmb; termeni de origină necunoscută]. substantiv neutru clenciu

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului clenci

clenci   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular clenci clenciul
plural clenciuri clenciurile
genitiv-dativ singular clenci clenciului
plural clenciuri clenciurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z