!clempușór/clămpușór s. n., pl. clempușoáre/clămpușóare substantiv neutruclempușor
CLEMPUȘÓR, clempușoare, s. n. Diminutiv al lui clempuș. [Var.: clămpușór s. n.] – Clempuș + suf. -or. substantiv neutruclempușor
CLEMPUȘÓR, clempușoare, s. n. Diminutiv al lui clempuș. Desfăcu clempușorul și dădu drumul lui Vîlcu. SADOVEANU, Z. C. 121. substantiv neutruclempușor
clempușor | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | clempușor | clempușorul |
plural | clempușoare | clempușoarele | |
genitiv-dativ | singular | clempușor | clempușorului |
plural | clempușoare | clempușoarelor |