reduceri si promotii 2018
Definitie clei - ce inseamna clei - Dex Online

clei definitie

cléi (cléiuri), s. n.1. Lipici, pap. – 2. Substanță care lipește (pentru prins păsări). – 3. Gumă, latex, rășină. – 4. Cerumen, ceară din ureche. – 5. (Adj., arg. școlăresc) Care nu știe nimic; se spune despre elevii care nu știu să răspundă la întrebări. – 6. (Arg.) Închisoare (numai în expresia a pune clei, a închide). – Var. (înv.) hlei. Sl. klej (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Lexicon, 291; Cihac, II, 61); cf. ceh. klej, slov. klêj, pol., rus. kléj, sb. klija.Der. clei (var. înclei, încleia), vb. (a lipi cu pap); cleială, s. f. (lipire cu pap); cleios, adj. (lipicios); cleitor, adj. (care lipește cu pap); desclei(a), vb. (a dezlipi). Cf. năclăi. substantiv neutru clei

clei1 cleiuri s. n. 1. contact sexual. 2. spermă. substantiv neutru clei

clei2 adj. invar. 1. care nu știe absolut nimic (la o examinare). 2. foarte beat. substantiv neutru clei

cléi, -uri, s.n. – Creier. Sens atestat în toate satele de pe valea Marei și a Vișeului; pe valea Izei se folosește crei, creri (ALR 1969: 6). – Din sl. klei. substantiv neutru clei

cleĭ n., pl. urĭ (vsl. bg. rus.). Substanță care servește la lipit lucrurile între ele, la prins păsările ș. a. Substanța pe care o secretează urechile și care se numește maĭ mult ceară. Substanța pe care o secretează uniĭ arborĭ pin [!] crăpăturile cojiĭ. Adv. Fam.: Cleĭ!, ĭoc, tufă, nimica: Eŭ mă așteptam să găsesc ceva. Cînd colo, cleĭ! V. și hleĭ. substantiv neutru cleĭ

clei s. n., pl. cléiuri substantiv neutru clei

CLEI, cleiuri, s. n. 1. Substanță vâscoasă asemănătoare cu gelatina, extrasă din oase, din pește, din unele plante sau obținută pe cale sintetică, cu ajutorul căreia se pot lipi între ele diverse obiecte sau părți de obiecte. ◊ Expr. (Fam.) A fi clei = a) a nu ști absolut nimic (atunci când este ascultat la școală, la un examen etc.); b) a fi foarte beat. 2. Suc gros care se scurge din scoarța unor arbori și care se solidifică în contact cu aerul. – Din sl. klej. substantiv neutru clei

CLEI, cleiuri, s. n. 1. Substanță vîscoasâ, extrasă din pește și din diverse plante sau materii animale, cu ajutorul căreia se pot lipi diferite obiecte. V. pap, cocă. Au scăzut prețul la pește, clei și icre. CONTEMPORANUL, VII 118. Hîrbul cu călacan, clei și tot ce trebuie unui ciubotar. CREANGĂ, A. 82. E x p r. (Familiar) A fi clei = a) a fi ignorant, a nu ști nimic; a fi tufă. He! Trăsnea, mă! scoală! știi tabla ?Sare el de jos, îl ascult,clei! CREANGĂ, A. 92; b) a fi beat turtă. 2. Suc gros care se scurge din scoarța unor pomi (mai ales pruni, cireși și vișini) și care are proprietatea de a se solidifica în contact cu aerul. – V. r ă ș i n ă. substantiv neutru clei

cleiu n. 1. materie lipicioasă întrebuințată de tâmplari pentru a împreuna scânduri sau de păsărari pentru prinderea păsărilor; 2. grăsime din urechi; 3. Mold. de loc, de fel: știi tabla? îl ascult... cleiu! CR. [Slav. KLEĬ]. substantiv neutru cleiu

a trage un clei expr. (obs.) a practica sex oral. substantiv neutru atrageunclei

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului clei

clei   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular clei cleiul
plural cleiuri cleiurile
genitiv-dativ singular clei cleiului
plural cleiuri cleiurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z