reduceri si promotii 2018
Definitie clește - ce inseamna clește - Dex Online

clește definitie

clește n., pl. tot așa (bg. klešti, vsl. klĭešta, pl. klĭešte). Instrument de apucat lucrurĭ ferbințĭ [!], maĭ ales cărbunĭ. Instrument de scos cuĭe, cherpeden. Cimbistră. A scoate cuĭva vorbele ca cu cleștele, a-l face cu greŭ să vorbească. A prinde cu cleștele, în clește, a sili pe cineva să nu lucreze nimica contra ta. – E și masc. (pl. cleștĭ), dar ob. neutru: doŭă clește (CL. Febr. 1910, CXI). La Dos. pl. cleștĭ și cleșturĭ. substantiv masculin clește

!cléște s. m., pl. clești substantiv masculin clește

clește m. 1. unealtă de fier spre a ținea tare strâns sau pentru a smulge cuie, copci, păr; 2. unealtă de oprit moara (de unde fig. a strânge în clește pe cineva, a-l duce la strâmtoare, a-i pune sula în coaste); 3. unealtă de luat cărbuni aprinși din sobă; 4. numele incizivelor calului; 5. ghiarele racului. [Slav. KLIEȘTE]. substantiv masculin clește

CLEȘTE, clești, s. m., clește, s. n. 1. (Adesea la pl. cu valoare de sg., precedat de « o pereche de ») Unealtă de fier sau de alt metal alcătuită din două brațe articula e între ele și încovoiate la un capăt spre interior; serveșe la apucatul și transportul pieselor și marerialelor, la întoarcerea pieselor în timpul prelucrării, la separarea lor, la smulgerea unui obiect împlîntat undeva etc. Clește de cuie.Și-a pregătit... degetele în formă de clește s-o prind [jucăria]. SAHIA, N. 106. Iaca intră-și Chirică pe ușă, cu un ciocan, c-o daltă și c-o păreche de clești în mînă. CREANGĂ, P. 177. Fig. A scos... dintr-o putină o scrumbie bună, ținînd-o atîrnată de coadă cu cleș­tele delicat al degetelor. SADOVEANU, B. 177. Ea a plecat singură, întunecată, cu inima strînsă de teamă în cleștele unei suferinți mute. BART, E. 182. Izbutea Lambrior să te înșface de mijloc în cleștele neînvins al mîinilor lui ciotoroase. HOGAȘ, H. 75. ◊ Expr. Aprinde (sau a apuca, a strînge) pe cineva ca în (sau într-un) cleșțe = a prinde pe cineva la strîmtoare, a-l aduce în imposibilitate de a scăpa; a- încolți, a-1 forța. Fiul craiului, văzîndu-se prins în clește... jură credință și supunere. CREANGĂ, P. 207. Deodată se auzi... clamp! Capcana se închise și prinse laba lupului ca într-un clește. ȘEZ. III 113. Ai scoate cuiva vorba (din gură) cu cleștele= a decide cu greu pe cineva să vorbească. Și ce mi-a spus, cu cleștele i-am scos! VLAHUȚĂ, la TDRG. 2. Unealtă de fier cu care se ațîță focul și se scot tăciunii aprinși. De ce mi-am făcut cleștele? Ca să nu mă ard, zicea ea. CREANGĂ, P. 5. Cînd țiuia tăciunele... mama îl mustra acolo, în vatra focului, și-l buchisa cu cleștele. CREANGĂ, A. 35. 3. Nume dat picioarelor de dinainte ale racului, cu care animalul apucă și strînge; foarfeci. substantiv masculin clește

CLÉȘTE, clești, s. m. 1. Unealtă alcătuită din două pârghii articulate cu un bolț, care servește la apucarea, întoarcerea, tragerea etc. unei piese. ◊ Expr. A-i scoate cuiva vorba (din gură) cu cleștele = a depune mari insistențe pentru a face pe cineva să vorbească. ♦ Unealtă de forma unui clește (1), folosită în diverse operații. Clește pentru cărbuni. 2. Fiecare dintre cele două apendice anterioare, în formă de clește (1), ale unor crustacee. [Pl. și: (n.) clește] – Din sl. klĕšta. substantiv masculin clește

a strânge (pe cineva) în clește / în balamale expr. v. a strânge cu ușa. substantiv masculin astrânge

rădăcină de clește expr. extracție dentară prezentată ca leac infailibil pentru durerea de dinți. substantiv masculin rădăcinădeclește

clește n., pl. tot așa (bg. klešti, vsl. klĭešta, pl. klĭešte). Instrument de apucat lucrurĭ ferbințĭ [!], maĭ ales cărbunĭ. Instrument de scos cuĭe, cherpeden. Cimbistră. A scoate cuĭva vorbele ca cu cleștele, a-l face cu greŭ să vorbească. A prinde cu cleștele, în clește, a sili pe cineva să nu lucreze nimica contra ta. – E și masc. (pl. cleștĭ), dar ob. neutru: doŭă clește (CL. Febr. 1910, CXI). La Dos. pl. cleștĭ și cleșturĭ. substantiv neutru clește

cléște (clește), s. n.1. Unealtă alcătuită din două brațe încrucișate care servește la apucarea, întoarcerea unei piese. – 2. Pensetă. – 3. Mucarniță. 4. Spărgător de nuci. – 5. Instrument de extras dinți. – 6. Instrument de scos cuie. – 7. Unealtă de dulgherie, pentru strîns sau scos doage. – 8. Ostie de pescuit, harpon. – 9. Brațe în formă de clește ale langustei, crabului etc. – 10. Nume popular dat suturei occipitale parietale. – 11. La cai, primii incisivi. – 12. Instrument pentru a însemna urechile vitelor. – Mr. cle(a)ște, megl. cleaști. Sl. klĕšte, pl. de la klĕšta (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 291; Cihac, II, 61; Byhan 314); cf. bg. klĕšti, sb. klĕste, slov. klešč, rus. klesti.Der. cleașcă, s. f. (clește; cîrlig; unealtă stricată, vechitură, rablă); cleștar, s. n. (unealta dogarului; năvod); cleș(t)niță, s. f. (clanță de ușă; ușă falsă; ciot de creangă); încleșta, vb. (a apuca, a prinde; a îndesa; a strînge în brațe; a strînge, a presa); încleștătură, s. f. (epilepsie); descleșta, vb. (a dezlega, a da drumul, a slăbi strînsoarea). substantiv neutru clește

CLÉȘTE, clești, s. m. 1. Unealtă alcătuită din două pârghii articulate cu un bolț, care servește la apucarea, întoarcerea, tragerea etc. unei piese. ◊ Expr. A-i scoate cuiva vorba (din gură) cu cleștele = a depune mari insistențe pentru a face pe cineva să vorbească. ♦ Unealtă de forma unui clește (1), folosită în diverse operații. Clește pentru cărbuni. 2. Fiecare dintre cele două apendice anterioare, în formă de clește (1), ale unor crustacee. [Pl. și: (n.) clește] – Din sl. klĕšta. substantiv neutru clește

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului clește

clește   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular clește cleștele
plural clește cleștele
genitiv-dativ singular clește cleștelui
plural clește cleștelor
clește   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular clește cleștele
plural clește cleștele
genitiv-dativ singular clește cleștelui
plural clește cleștelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z