clarinet definitie

CLARINÉT s.n. Instrument muzical de suflat, compus dintr-un tub de lemn, cu muștiuc și ancie simplă și cu clape. [Var. clarinetă s.f. / < fr. clarinette, it. clarinetto]. substantiv neutruclarinet

clarinét (clarinéte), s. n. – Instrument muzical de suflat. – Var. clarinetă. Mr. clărnetă. Fr. clarinette. – Der. clarinetist, s. m., din fr. substantiv neutruclarinet

CLARINÉT s. n. instrument muzical de suflat din lemn, cu muștiuc și ancie simplă, cu clape. (< fr. clarinette, germ. Klarinette) substantiv neutruclarinet

*clarinét n., pl. e (it. clarinetto) și clarinetă f., pl.e (fr. clarinette). Muz. Flaut cu bîzîitoare (ance). – Munt. Vulg. clanaret, pl. e. V. fagot. substantiv neutruclarinet

clarinét s. n., pl. clarinéte substantiv neutruclarinet

CLARINÉT, clarinete, s. n. Instrument muzical de suflat, făcut din lemn, în formă de tub lărgit la un capăt și prevăzut cu găuri laterale care se pot închide și deschide cu ajutorul unor clape. [Var.: (reg.) clanarét s. n., clarinétă s. f.] – Din fr. clarinette, germ. Klarinette. substantiv neutruclarinet

CLARINÉT, clarinete, s. n. Instrument muzical de suflat, făcut din lemn, în forma unui tub lărgit spre capătul liber și terminat cu o țeavă turtită la capătul prin care se suflă; este prevăzut cu găuri și clape metalice pentru jocul degetelor. Peste puțin sosiră trei țigani la cîrciumă, unul cu vioara, altul cu clarinetul și al treilea cu țimbala. SLAVICI, O. I 136. Își așeză scripca și Trifan clarinetu-i hîrbuit, lipit cu ceară tare. CONTEMPORANUL, VI 1. – Variantă: clarinétă (STANCU, D. 79, GHICA, S. 356) s. f. substantiv neutruclarinet

a o lua la clarinet / la muie expr. (obs.) a practica felația. substantiv neutruaolualaclarinet