clapă definitie

clápă (clápe), s. f.1. Capac, astupătoare. – 2. Tastă, tușă. – 3. Valvă. – 4. Bucată de stofă care acoperă deschizătura buzunarului. – 5. La rindea, lama de metal. – Mr. clapă. Ngr. ϰλάπα (Meyer, Neugr. St., IV, 35; Bogrea, Dacor., I, 263; DAR), în care prin intermediul bg. klapa (Conev 63), și în acelați timp prin germ. Klappe. substantiv femininclapă

CLÁPĂ s. f. dispozitiv, obiect care servește la închiderea sau deschiderea unui orificiu, la declanșarea unui anumit efect. ♦ a trage ~ (cuiva) = a înșela pe cineva. (< germ. Klappe) substantiv femininclapă

clapă, clape s. f. păcăleală; escrocherie, înșelătorie. substantiv femininclapă

clape s. f. pl. instrumentele cu claviatură din dotarea unei formații muzicale pop sau jazz. substantiv femininclape

clápă s. f., g.-d. art. clápei; pl. clápe substantiv femininclapă

CLÁPĂ, clape, s. f. 1. Fiecare dintre bucățelele mobile care alcătuiesc claviatura unui pian, a unei orgi etc. și care se lasă și se ridică sub apăsarea degetelor, producînd sunete muzicale. Se uită... la pianul negrucîteva clape aveau fildeșul lipsă. DUMITRIU, B. F. 55. Ore întregi făceam game la pian... pînă cădeam de oboseală pe clape. CAMIL PETRESCU, T. II 96. Arătînd ale lui clape, un clavir zîmbea din umbră. MACEDONSKI, O. I 82. ◊ F i g. Ea înaintă spre pat. Se gîndi să lase luminarea jos, dar gîndul nu fu urmat de acțiune, ca și cum clapele voinței n-ar mai fi prins notele. D. ZAMFIRESCU, R. 171. ♦ Mic disc în meca­nismul mașinilor de scris și al unor mașini de calculat, fixat la capătul unei pîrghii articulate și care, prin apăsare, face să se imprime litera sau cifra însemnată pe el. 2. Placă oscilantă în jurul unei articulații, care ser­vește la închidere sau deschidere, la acționarea unui dispo­zitiv etc. În ropotul ciocanelor... în șuierul supapelor, în clipocitul clapelor... Străbate mărețul ecou Al zilei mărețe. DEȘLIU, G. 45. Piciorul apăsa jos pe-o clapă și prindea coala, ca într-un clește. PAS, Z. I 275. 3. Bucată mobilă de stofă care cade peste deschizătura buzunarului unei haine. Și-a aranjat... gulerul, și-a tras clapele buzunarelor. SAHIA, N. 83. Rămăsei cu policarul drept acățat în cheutoarea de la clapa din dreapta a surtucului meu. HOGAȘ, DR. II 44. ♦ Fiecare dintre cele două bucăți de stofă mobile atașate la unele căciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. Lăsaseră-n jos clapele căciulilor și se legaseră sub bărbie. V. ROM. noiem­brie 1953, 154. 3. Capac. Să-mi faci coșciug de argint, Cu clape grele de plumb. TEODORESCU, P. P. 286. ◊ E x p r. A trage (cuiva) clapa = a trage (pe cineva) pe sfoară, a înșela, a păcăli. substantiv femininclapă

clápă f., pl. e (germ. klappe, de unde și ceh. pol. klapa, clapă, pleoapă; bg. ngr. klapa. V. clipesc). Valvă, válvulă, supapă. Capac la prinzătoarea de păsărĭ orĭ la o groapă (ĭar în P. P. din Munt. și la secriŭ [!]). Pĭesa pe care apeșĭ la un instrument muzical (piano, flaut, corn) ca să daĭ drumu sunetuluĭ. Capacu buzunaruluĭ la haĭnă. Fig. A trage cuĭva clapa, a-l prinde în capcană, a-l păcăli, a-l înșela. substantiv femininclapă

clapă f. 1. ciocănel de piano sau de alt instrument muzical; 2. capac mic care se ridică și se lasă cu ajutorul unei coarde, la flaut, tulumbe, etc.; 3. capac de cosciug: să-i fac cosciug de argint și clapă mare de plumb POP.; 4. bașlic. [Nemț. KLAPPE]. substantiv femininclapă

CLÁPĂ, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la închiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei orgi etc. care, prin apăsarea cu degetele, declanșează mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc1 în mecanismul mașinilor de scris și al unor mașini de calculat, fixat la capătul unei pârghii articulate și care, prin apăsare, face să se imprime litera sau cifra însemnată pe el. ♦ Orice parte terminală a unui sistem tehnic de acționare care, prin manevre (cu mâna), efectuează o anumită operație. 2. Placă articulată care servește la închiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucată de stofă care acoperă deschizătura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele două bucăți de stofă sau de blană mobile, atașate lateral la unele căciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a înșela, a păcăli (pe cineva). – Din germ. Klappe. substantiv femininclapă

fugi cu pianul, că se varsă clapele! expr. (iron.) pleacă! substantiv femininfugicupianul

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiclapă

clapă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cla clapa
plural clape clapele
genitiv-dativ singular clape clapei
plural clape clapelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z