clamă definitie
- Vezi aici mai multe sinonimeclamă
- Vezi aici mai multe rimeclamă
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cucl
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cucla
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cumă
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuamă
CLÁMĂ s.f. Piesă de metal de diferite forme și mărimi, care servește pentru prins hârtii, părul etc.; agrafă. [< germ. Klammer]. substantiv femininclamă
CLÁMĂ s. f. piesă de metal, care servește pentru prins hârtii, părul etc.; agrafă. (< germ. Klammer) substantiv femininclamă
clámă s. f., g.-d. art. clámei; pl. cláme substantiv femininclamă
CLÁMĂ, clame, s. f. Piesă de metal de diferite forme și mărimi, care se folosește pentru prins două sau mai multe foi volante, buclele de păr la femei etc. – Din germ. Klammer. substantiv femininclamă
CLÁMĂ, clame, s. f. Piesă de metal de diferite forme și mărimi, care se întrebuințează pentru prins două sau mai multe foi volante, perdelele la ferestre, buclele părului la femei etc. V. a g r a f ă. substantiv femininclamă
CLAMÁ vb. I. intr. (Rar) A chema cu voce tare, a striga. [< lat. clamare, cf. it. clamare, fr. clamer]. verbclama
CLAMÁ vb. intr. a chema cu voce tare, a striga. (< fr. clamer) verbclama
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză verbclama
clamá (claméz, clamát), vb. – A striga, a chema cu voce tare. Lat. clamare (sec. XIX). – Der. clamoare, s. f. (strigăt, vuiet), din lat. clamor. verbclama
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer. verbclama
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiclamă
| clamă | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | clamă | clama |
| plural | clame | clamele | |
| genitiv-dativ | singular | clame | clamei |
| plural | clame | clamelor | |