claie definitie

cláie (clắi), s. f. – 1. Grămadă mare de fîn, de snopi de cereale. – 2. Mulțime, cantitate mare. – Var. (Trans de Sud.) clane. Sl. *klanja, în loc de kladnja (cf. sb., rut. kladnja), după cum se confirmă prin var. trans. (Cihac, II, 60; Wedkiewicz, Mitt. Vien., I, 287; DAR). Este un der. din sl. klasti, cf. clàdi; cf. și slov. claja „furaj, nutreț” (Miklosich, Lexicon, 188). – Der. (în)clăi, vb. (a face clăi). substantiv femininclaie

cláĭe f., pl. ăĭ (sîrb. kladnja, claĭe mică, căpiță, nsl. klâja, nutreț, d. vsl. klasti-kladon, a clădi). Mold. sud. Grămadă de fîn în formă definitivă (stog): cele maĭ marĭ clăĭ eraŭ abea ca niște boghece (Sov. 83). Munt. Grămadă de fîn în forămă provizorie (căpiță). Mold. nord. Grămad [!] de 12 snopĭ: din polog snop, din snop claĭe, din claĭe odobaĭe și... la arie (Lit. pop.)! Claĭe peste grămadă, unu peste altu, alandala, în dezordine. V. clit și vraf. substantiv femininclaĭe

cláie s. f., art. cláia, g.-d. art. clắii; pl. clăi substantiv femininclaie

claie f. grămadă mare de fân sau de paie de formă conică: din snopi se face claie și din clăi stoguri; claie peste grămadă, unul peste altul, arababură. [Serb. KLADNĬA]. substantiv femininclaie

CLÁIE, clăi, s. f. Grămadă mare de fân, de snopi de cereale etc., de obicei în formă conică. ♦ Fig. Mulțime, îngrămădire dezordonată (de lucruri sau de ființe). ◊ Expr. Claie peste grămadă = unul peste altul, în dezordine, la întâmplare. – Din bg., sb. kladnja. substantiv femininclaie

CLÁIE, clăi, s. f. 1. Grămadă mare de fîn, de snopi de cereale etc., de obicei de formă conică. V. șiră, g i r e a d ă, s t o g. Așezi snopul cu spicele în sus, să le mai bată soarele pînă-nspre seară, cînd vor fi clădite clăile. STANCU, D. 190. Cică vrei să stingi cu paie Focul cînd e-n clăi cu fîn, Ș-apoi zici că ești romîn! COȘBUC, P. I 226. Se duse drept spre o claie de fîn ce se afla în fundul curții, își găti un culcuș și se culcă. SLAVICI, O. I 222. Pentru tine, mîndră, hăi, Mi-a pierit iarba-ntre văi Și bucatele-n hotară, Nouă clăi și nouă cară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 39. ◊ Fig. Mare grămadă Făcea, Din turci claie Ridica. TEODORESCU, P. P. 572. 2. Grămadă de obiecte sau de oameni grupați fără nici o ordine. Mii și mii de femei și de copii dorm pe cîte o claie de calabalîc. V. ROM. noiembrie 1953, 420. În fundul salonului, o claie de duduci stăteau în cerc pe scaune și jucau ceva. HOGAȘ, H. 84. L-a ascuns sub o claie de har aci. CARAGIALE, O. III 41. Căsătorie bună! să te văd c-o claie de copii și cu floricele la urechi. ALECSANDRI, T. 759. ◊ (În comparații și metafore) Nici vorba nu isprăvea, Pintea tot claie-i punea [pe turci]. BIBICESCU, P. P. 319. Turcii vin grămadă, claie, Capul tău să mi ți-l taie. ALECSANDRI, P. P. 125. ◊ Expr. Claie peste grămadă = unul peste altul, în dezordine, la întîmplare, la nimereală. Pardoseala era căptușită Cu tot felul de cărți și reviste, claie peste grămadă. PAS, Z. I 272. Întunecîndu-se, copiii au început să se neliniștească, dar au plîns cit au plîns, apoi... au adormit unul după altul, așa claie peste grămadă. SLAVICI, N. I 337. Sînt vreo douăzeci de voluntari tineri, claie peste grămadă în cîteva trăsuri, conduși de un ofițer și doi sergenți rezerviști. CARAGIALE, O. I 355. substantiv femininclaie

claie peste grămadă expr. în dezordine, de-a valma. substantiv femininclaiepestegrămadă