clăbuc definitie

clăbúc (clăbúci), s. m.1. Bășică, bulbuc. – 2. Spumă făcută de săpunul amestecat cu apă. – 3. Spumă, salivă. – 4. Pleavă. – 5. Insectă, Meloe proscarabaeus. Sl., cf. bg. klabuk, sb., cr. klobuk (Cihac, II, 59; Conev 38). – Der. clăbuci, vb. (a face spumă). substantiv masculin clăbuc

clăbúc m. (sîrb. klabuc și bobuk, bobiță de aer, bulbuc, d. vsl. klombŭko. V. boboc, bulbuc). Spumă (de săpun și altele): ploŭă cu clăbucĭ, săpunu face clăbuc (sau clăbucĭ), a face clăbucĭ la gură de furie. Fig. Ceĭa ce rămîne din grîu cernut (pleavă, mălură ș. a.). Pl. Rotogoale de fum, de negură. substantiv masculin clăbuc

clăbúc s. m., pl. clăbúci substantiv masculin clăbuc

clăbuc m. 1. bășică de apă sau de său: cu clăbucul pe barbă ISP.; fig. se văd satele pierdute sub clăbuci albii de fum AL.; 2. spumă: făcând clăbuci la gură. [Serb. KLOBUK]. substantiv masculin clăbuc

CLĂBÚC, clăbuci, s. m. 1. Spumă făcută de săpunul amestecat cu apă. ♦ Spumă formată la suprafața unor lichide când sunt agitate, fierb sau fermentează. 2. Salivă spumoasă, albicioasă (și cu bășici). ◊ Expr. A face clăbuci la gură = a vorbi mult și cu furie. 3. Sudoare spumoasă pe care o fac animalele, mai ales caii, din pricina efortului și a căldurii. 4. (Rar, la pl.) Rotocoale de fum sau de aburi. – Din bg. klabuk, sb. klobuk. substantiv masculin clăbuc

CLĂBÚC, clăbuci, s. m. (Mai ales la pl.) 1. Spumă făcută de săpun cînd este amestecat cu apă. Clăbuci de săpun. 2. Spumă care apare la suprafața unor lichide care sînt agitate, care fierb sau care fermentează. Undele lui [ale Jiului] colcotă sfărmate de bolovani și azvîrle în aer clăbuci albi, bulgări de zăpadă. VLAHUȚĂ, O. A. II 134. Mai bem... un vinișor, o cafeluță cu clăbuc. CARAGIALE, O.VII 31. 2. Salivă spumoasă, albicioasă și cu bășici. [Văzu un balaur] scuipînd clăbuc de spume care, de cădea la pămînt, se închega și se rostogolea în boabe albe de mărgăritar. DELAVRANCEA, s. 91. E x p r. A face clăbuci la gură = a vorbi mult, cu furie; a face spume (la gură). Vizirul, tigru turbat de a sa ură, Scrîșnind din dinți sălbatic, făcînd clăbuci la gură. ALECSANDRI, T. III 347. ◊ (Prin analogie) Omul căzu pe spate, pe șosea, rămase o clipă rezemat în cot, apoi se sculă în picioare și scuipă clăbuci de sînge. DUMITRIU, N. 273. 3. Sudoare spumoasă pe care o fac animalele (mai ales caii) din pricina oboselii. 4. (Numai la pl.) Rotocoale de fum sau de aburi. Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum, Se văd satele pierdute sub clăburii albi de fum. ALECSANDRI, P. A. 112. substantiv masculin clăbuc

a face clăbuci expr. a fi furios. substantiv masculin afaceclăbuci

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului clăbuc

clăbuc   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular clăbuc clăbucul
plural clăbuci clăbucii
genitiv-dativ singular clăbuc clăbucului
plural clăbuci clăbucilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z