cízmă (cízme), s. f. – Încălțăminte cu carîmbul pînă la genunchi, ciubotă. – Mr. cizmă, cijmă. Tc. çizme (Miklosich, Fremdw., 82; Meyer 447; Berneker 158; Lokotsch 431); cf. mag. csizma (Cihac, II, 492), alb. tšisme, bg., sb. čizma, ceh., pol. čižma, țig. čisme. – Der. cizmar, s. m. (pantofar), cf. bg., sb., slov. čizmar; cizmărie, s. f. (pantofărie); cizmări, vb. (a practica meseria de cizmar). substantiv feminincizmă
cízmă f., pl. e (ung. csizma, sîrb. bg. čizma, d. turc. čizme). Vest. Cĭobotă [!], încălțăminte înaltă pînă la genunchĭ. V. cĭobotă. substantiv feminincizmă
cízmă s. f., g.-d. art. cízmei; pl. cízme substantiv feminincizmă
cismă f. încălțăminte de piele ce acopere piciorul până la genuchi: cisma se compune din căpută și carâmb. [Ung. CISZMA]. substantiv feminincismă
CÍZMĂ, cizme, s. f. Încălțăminte de piele, de cauciuc, de material plastic etc. cu carâmbul înalt până spre (sau peste) genunchi; ciubotă. ◊ Expr. Prost ca o cizmă = foarte prost. – Din magh. csizma. substantiv feminincizmă
CÍZMĂ, cizme, s. f. Încălțăminte (de piele, de cauciuc sau de pîslă) cu carîmbul (aproape) pînă la genunchi; ciubotă. V. b o t f o r. Venea legănîndu-se o făptură neobișnuită: cușmă, sprîncene, mustăți, șubă, cizme, de sus pînă jos – negru. GALAN, Z. R. 276. Intrînd Tăutul în sala marelui vizir, își trase cizmele și le dete slugii sale. BĂLCESCU,, O. I 8. ◊ Expr. Prost ca o cizmă = foarte prost, nătîng. substantiv feminincizmă
cizmă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | cizmă | cizma |
plural | cizme | cizmele | |
genitiv-dativ | singular | cizme | cizmei |
plural | cizme | cizmelor |