civít s. m. – 1. Indigo, colorant albastru-închis. – 2. Culoare albastru-închis. – 3. Sulfat de cupru. – 4. Pînză bleumarin. Tc. çivit (Roesler 607; Șeineanu, II, 139; Loewe 63; Ronzevalle 78), cf. sb. čivit. adjectiv civit
*civít, -ă adj. (turc. čivid, čivit; sîrb. čivit). Rar azĭ. Albastru închis (indigo). S. n., pl. urĭ. Vechĭ. Haĭnă albastră închisă. – Azĭ e înlocuit pin [!] barbarizmu [!] fr. bleu marin, pron. bleomarén! adjectiv civit
civít (pop.) adj. m., pl. civíți; f. civítă, pl. civíte adjectiv civit
CIVÍT, -Ă, civiți, -te, adj. (Pop.) Albastru-închis; vânăt. – Din tc. čivit. adjectiv civit
CIVÍT, -Ă, civiți, -te, adj. (Munt.) Albastru-închis; vînăt. Parcă-l văd, c-o mină în șerparu-i civit, alergînd de colo-colo. DELAVRANCEA, S. 18. Birjarii... înfășurați în dulămi roșii și civite își înfundau căciulile pe ochi. MACEDONSKI, O. III 81. În fund de tot, înălțîndu-se în albăstreala înnegurată a cerului, se pierdeau culmile păduroase ale Steșicului, învelite în umbre viorii, civite și negre. ODOBESCU, S. A. 442. adjectiv civit
| civit adjectiv | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | civit | civitul | civită | civita |
| plural | civiți | civiții | civite | civitele | |
| genitiv-dativ | singular | civit | civitului | civite | civitei |
| plural | civiți | civiților | civite | civitelor | |