ciurícă s. f. – 1. Sărbătoarea sfîntului Chiriac, 27 iulie. – 2. Bătaie, pedeapsă. Lat. pop. *Kiuricus, din gr. ϰυρι(α)ϰός (Philippide, Bausteine, 51; Jokl, IF, XLIV, 44; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 193; DAR); cf. alb. Sen Kjurk, it. de sud Chirico. Pentru sensul 2, cf. arhanghel, Nicolae. substantiv femininciurică
cĭurícă m., gen. al luĭ (bg. čurika, după numele sfîntuluĭ Chiric, ca rus. čurila [Plenkovicĭ] d. gr. Kýrillos. V. Circovĭ). Vest. Circoviĭ de vară (15 Ĭulie), o sărbătoare populară. A-țĭ fi frică de pedeapsă. – În est Chirică, un sfînt care „ține draciĭ de păr”. substantiv feminincĭurică
Ciurică f. sărbătoare băbească (15 Iulie) ce se crede rea de părueală: acasă nu puteam să mă întorc, că-mi era frică de Ciurica ISP. [V. Chirică]. substantiv femininciurică
ciurică | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ciurică | ciurica |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | ciurici | ciuricii |
plural | — | — |