ciur definitie

credit rapid online ifn

ciur interj. – Exprimă zgomotul produs de un șuvoi de apă. Creație expresivă, cf. sp. chorro „șiroi”. – Der. ciuroi, s. n. (șuvoi), cf. Giuglea, Dacor., I, 250; ciurui, vb. (a picura, a clipoci). Aparțin aceleaiși rădăcini șiroi (var. șur(l)oi, șirloi, jirloi), s. n. (șuvoi); șirui (var. șiroi, șurui), vb. (a picura). Ciurgău, s. n. (izvor, șuvoi), din mag. csurgó (DAR), pare a face parte din aceeași familie expresivă. Cf. Iordan, BF, VI, 181. substantiv neutruciur

2) cĭur, interj. ca și țur. V. cĭuruĭ 2. substantiv neutrucĭur

credit rapid online ifn

ciúr, ciururi, s.n. – 1. Sită. 2. Broderie, dantelă. 3. Rama pe care se întinde broderia. – Lat. cibrum (= cribum); Cuv. rom. preluat în srb. și slov (čura) (Macrea 1970). substantiv neutruciur

ciur s. n., pl. ciúruri substantiv neutruciur

CIUR, ciururi, s. n. 1. Unealtă de cernut neghina, pleava și gunoiul din cereale, făcută dintr-o rețea de sîrmă sau, mai rar, dintr-o piele cu găuri mai mari decît la sită, fixată pe o ramă circulară de lemn. Ba, și-n ciur le-a­dusei apa, Ca să fiu în rost. COȘBUC, P. II 37. Scrum negru Cit rămînea Tot cu ciur îl ciuruia. TEODORESCU, P. P. 549. ◊ (În comparații și metafore) De cînd casa era a popii, prea multe îndreptări nu i se făcuseră, și acum era tot hîrb, pereții ciur și acoperișul mrejă. SLAVICI, O. I 62. ◊ Expr. Ochi de ciur = ochi mici de tot. Bașchiri... cu suliți lungi, cu ochi de ciur, Alerg pe cai zburdatici. ALECSANDRI, P. A. 158. A vedea ca prin ciur = a vedea neclar, tulbure, șters. Mai dete o dată, văzu ca prin ciur, cind se unse și a treia oară, văzu luminat, ca toți oamenii. ISPIRESCU, L. 172. A da (sau a cerne) pe cineva prin ciur și prin dîrmon = a bîrfi. Celelalte vinturau, dau prin ciur și prin dirmon neajunsurile Sultănichii. DELAVRANCEA, S. 44. Trecut (sau dat și) prin ciur și prin sită (sau prin dîrmon) = (despre lucruri, situații, împrejurări) cercetat, examinat cu mare atenție, în amănunt; (despre oameni) care a trecut prin încercări felurite, care a pățit multe; încercat. Un boier bătrîn, trecut și prin ciur și prin dîrmon, d-ăia care auzise, văzuse și pățise multe. ISPIRESCU, L. ♦ Cantitatea de lucruri cită încape într-un ciur. Fata moșneagului... torcea cîte-un ciur plin de fuse. CREANGĂ, P. 284. Am un ciur de alune Și numai două-s bune (Soarele și luna). GOROVEI, C. 352. 2. Unealtă specială pentru cernut nisipul sau prundișul, formată dintr-o ramă mare de lemn pe care e întinsă o rețea de sîrmă. 3. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului rumegătoarelor. substantiv neutruciur

ciur n. 1. unealtă de piele cu găuri mai mari ca la sită, spre a cerne grâu, orz: trecut prin ciur și prin dârmon (de omul încercat, care a pățit și bune și rele); 2. un fel de sită fără fund pentru broderii: cosea la ciur FIL,.; 3. una din cele patru părți la stomacul rumegătoarelor (v. chiag). [Lat. vulg. *CIBRUM = clasic CRIBRUM]. substantiv neutruciur

1) cĭur n., pl. urĭ (lat. cribrum, [d. cérnere, a cerne], de unde s´a făcut cibru [ca frate din fratre], apoĭ cĭuru, cĭur [ca în creĭer, treĭer, faur, fiulă, staul, lăuruscă], fr. crible, sp. cribo, pg. crivo). Un instrument de cernut. (E o sită maĭ mare de pĭele găurită). Gherghef rătund [!] (făcut dintr´o văcălie de cĭur orĭ de sită). Cĭur acoperit cu o plasă și întrebuințat ca cușcă de prepelițe. A căra apă cu cĭuru, a face muncă zadarnică. Trecut și pin [!] sită, și pin cĭur (saŭ și pin cĭur și pin veșcă saŭ pin dîrmon), foarte experimentat (maĭ ales în vițiĭ). substantiv neutrucĭur

ciur (ciúruri), s. n.1. Sită. – 2. Ramă pe care se întinde materialul ce se brodează. – 3. Broderie, ajur, găurele. – 4. Cutie de rezonanță, la orgă. – 5. Gaură, la anumite jocuri de copii. – Mr. țir, megl. ciur. Lat. cibrum, formă vulg. de la cribrum (Candrea, Rom., XXXI, 305-6; Pușcariu 381; Candrea-Dens., 364; REW 2324; DAR); cf. it. crivo (Batisti, II, 1167), port. crivo, fr. crible, sp. cribo. Se poate pleca și de la cilibrum, forma arhaică, anterioară lui cribrum, atestată de Dioscorides, cf. sard. kilibru, kiliru (Rohlfs, Estudios sobre geografia lingüistica de Italia, Granada 1952, p. 244). – Der. ciura, vb. (a cerne; a broda); ciurar, s. m. (persoană care vinde sau face ciururi); ciurel, s. m. (sită; ajur); ciurică, s. f. (batistă); ciurui, vb. (a cerne, a trece prin ciur; a examina, a prețui; a găuri); ciuruială, s. f. (faptul de a ciurui); ciuruit, s. n. (ciuruială); ciuruitor, adj. (cernător); ciuruitură, s. f. (rezultatul ciuruielii). Drăganu, Dacor., II, 610, menționează pe deciurica, vb. (Trans. de Nord, a dezghioca), explicîndu-l de la un lat. *de cibricāre, puțin firesc, și care pare, datorită sensului, a se apropia mai curînd de familia lui șorici. substantiv neutruciur

CIUR, ciururi, s. n. 1. Unealtă de cernut materiale pulverulente sau granulare, confecționată dintr-o rețea deasă de sârmă sau dintr-o bucată de tablă ori de piele perforată, fixată pe o ramă. ◊ Expr. A vedea ca prin ciur = a vedea neclar. A trece (sau a da, a cerne) prin ciur și prin dârmon = a) a cerceta, a examina în amănunt, cu atenție; b) a cleveti, a bârfi pe cineva (scoțându-i la iveală cât mai multe defecte); c) (mai ales cu verbul la participiu) a trece prin multe încercări, experiențe, a căpăta multă experiență. A căra (sau a duce) apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică, a lucra fără spor; a nu face nici o treabă. ♦ Cantitate de material câtă încape într-un ciur (1). ♦ Utilaj folosit la sortarea pe dimensiuni a unor materiale granulare, confecționat din bare metalice, sârmă împletită sau tablă perforată. 2. Ramă în formă de cerc pe care se întinde materialul ce se brodează. 3. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului animalelor rumegătoare. – Lat. cibrum (= cribum). substantiv neutruciur

om trecut prin ciur și dârmon expr. om trecut prin multe încercări; om cu multă experiență. substantiv neutruomtrecutprinciurșidârmon

a fi trecut prin ciur și dârmon expr. a fi experimentat / versat. substantiv neutruafitrecutprinciurșidârmon

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiciur

ciur  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciur ciurul
plural ciururi ciururile
genitiv-dativ singular ciur ciurului
plural ciururi ciururilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z