ciung definitie

ciung (ciúngă), adj. – 1. Fără un braț. – 2. Fără un corn. – 3. Cu crengile (uscate) tăiate. – Mr. ciungu, megl. ciung. Formație expresivă, comună multor limbi; cf. alb. tšunk „invalid”, it. cionco (la speranza cionca, Dante, I, IX, 18), mag. csonka „ciung”. Pentru sensul principal al rom., cf. calabr. mani-ciuncu „ciung”. Pentru formarea sa, cf. Schuchardt, ZRPh., XV, 106; Meyer 442; Densusianu, Hlr., 231; Philippide, II, 707. La rîndul nostru, credem că ciung nu este altceva decît însăși rădăcina expresivă cioc, cu infixul nazal, ca în it. ciocco › ciocno; ipoteză care pare a fi confirmată de existența lui cionc, adj. (tăiat, ciung, bont, tocit), pe care Cihac și DAR îl derivă din mag. csonka și a lui cioncă, s. f. (pipă), der. din cuvîntul anterior. Pe de altă parte, este greu de separat această rădăcină de cea a lui ciunt. Der. ciungi, vb. (a mutila, a tăia un braț; a tăia coarnele); ciungitură, s. f. (pădure cu copaci cu crengile tăiate); ciungări, vb. (a mutila); ciungar, s. m. (persoană care curăță copacii); ciungără, s. f. (oaie cu coarnele tăiate). adjectivciung

ciung adj. m., pl. ciungi; f. ciúngă, pl. ciúnge adjectivciung

cĭung și (est) cĭunt, -ă adj. (rudă cu it. cionco, mutilat, ciocco, butuc, ciotto, șchĭop, și cu ung. csonk, csönkö, buturugă rămasă în pămînt, csonka, cĭung. Var.: cĭoantă, cĭont, cĭot, cĭut, cĭump. V. cĭoc 1). Mutilat, cĭolac (vorbind de mînĭ [!]): om cĭunt, mînă ciuntă. – Și cĭont, cĭoantă (est). V. cĭont 1 și olog. adjectivcĭung

ciúng, -ă, adj. – 1. Lipsit de un braț; cu brațul retezat; invalid. 2. Arbore pitic, nedezvoltat sau cu crengile tăiate (Bud 1908) sau arbore bătrân, din care nu a mai rămas decât tulpina (DLRM 1958): „Pe unde Maica meré / Ciungi uscați tăt înverzé” (Memoria 2001. 112). – Cf. it. cionco (DEX). adjectivciung

ciung n. Mold. Tr. butuc, buturugă: parcă’s un ciung pârlit AL. [Sau cionc, termen înrudit cu it. cionco, ciung (primitiv: butuc]. ║ a. lipsit de o mână sau de un braț. [Lit. mutilat ca un trunchiu tăiat)]. adjectivciung

CIUNG, -Ă, ciungi, -ge, adj. 1. (Despre mâini) Care a fost retezat; (despre oameni; adesea substantivat) care are o mână retezată; ciunt. 2. (Despre copaci) Cu crengile rupte sau tăiate. – Cf. it. c i o n c o. adjectivciung

CIUNG, -Ă, chingi, -e, adj. (Despre mîini) Care a fost retezat (din umăr sau mai jos de umăr); (despre om, adesea determinat prin « de mînă t>) care are o mînă rete­zată. Pe unde-o mai fi Robu... cu mîna lui darnică și ciungă? G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 337. O Păpușă mică de porțelan, ciungă de o mînă, avea un aer de suferință. VLAHUȚĂ, O. A. III 155. Ciung nu sînt, olog nu sînt. PANN, P. V. II 88. ◊ (Despre copaci) Cu crengile rupte sau tăiate și cu frunzele căzute. (Substantivat) Cucuie cu peana sură! Mușca-ți-aș limba din gură... Mi-ai cîntat pe-un ciung înalt Tot a scîrbă și bănat. MARIAN, O. I 25. adjectivciung