ciufulit definitie
CIUFULÍT, -Ă, ciufuliți, -te, adj. (Despre păr, pene etc.) Care este în dezordine, zbârlit. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni sau animale) Care are părul în dezordine, zbârlit. – V. ciufuli. adjectiv ciufulit
CIUFULÍT, -Ă, ciufuliți, -te, adj. (Despre păr, pene etc.) Zbîrlit, încurcat, în dezordine. Cînd s-a dezmeticit ș-a văzut pe mama Stanca la capul ei... cu părul alb și ciufulit... a început s-o sărute. DELAVRANCEA, S. 12. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni sau animale) Cu părul în dezordine. S-au ivit la garduri cîteva capete mînioase, ciufulite, cu ochi holbați. PAS, Z. I 59. Un stîrc jerpelit, ciufulit, golaș, șchiop și chior ieși. MARIAN, O. II 325. adjectiv ciufulit
ciufulì v. 1. a trage de ciuf sau de păr; 2. a se lua de păr, a se încăiera; 3. Tr. (Mold. ciufuluì) a-și bate joc, a batjocori: vreme-i să ne ciufulim POP. verb tranzitiv ciufulì
ciufulí, ciufulesc, vb. intranz. – A batjocori; a face pe cineva ridicol: „Că tare mult o ciufulit pă tăte fetele” (Memoria 2001: 14). – Din ciuf „smoc de păr” > ciufuli „a se părui„, contaminat cu magh. csúfolni „a ridiculiza, a înșela”. verb tranzitiv ciufuli
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă verb tranzitiv ciufuli
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr.). – Din ciuf. verb tranzitiv ciufuli
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la păr sau barbă) A pune în dezordine, a zbîrli. Dau fuga la gavanoșelul cu pomadă, vîr degetele în el, întind în palmă unsoarea și-mi ciufulesc, îmi ridic vîlvoi într-o clipă tot părul din cap. SADOVEANU, M. 194. ◊ A trage de păr. Leanca a ciufulit-o și i-a tras o palmă. PAS, Z. I 185. 2. A-și bate joc de cineva, a lua peste picior. Nu trebuie să ne lăsăm... să lăsăm legea ciufulită. CAMILAR, N. II 293. Oamenii de pe-aici... întocmesc și ei obști. Nu vă lăsați ciufuliți! CAMILAR, T. 42. verb tranzitiv ciufuli
cĭufulésc v. tr. (ung. csúfúlni, a se urîți, d. csúf, urît; csúfolni, a lua în rîs. V. cĭuf 3). Zbîrlesc, stric peptănătura. Fam. Trag de păr, tîrnîĭ. V. refl. Te-aĭ cĭufulit, ți s´a cĭufulit păru. verb tranzitiv cĭufulesc
a ciufuli veverița expr. (er., adol., obs.) a practica cuniliția. verb tranzitiv aciufuliveverița
Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ciufulit
| ciufulit adjectiv | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | ciufulit | ciufulitul | ciufulită | ciufulita |
| plural | ciufuliți | ciufuliții | ciufulite | ciufulitele | |
| genitiv-dativ | singular | ciufulit | ciufulitului | ciufulite | ciufulitei |
| plural | ciufuliți | ciufuliților | ciufulite | ciufulitelor | |