reduceri si promotii 2018
Definitie ciucure - ce inseamna ciucure - Dex Online

ciucure definitie

ciúcure (ciúcuri), s. m.1. Moț, smoc de păr. – 2. Ornament făcut dintr-un mănunchi de fire, canaf. – 3. Pompon. – 4. Franj, ceapraz. – 5. Țurțur de gheață. – 6. Lacrimă de cristal, la candelabre. – 7. Ciorchine. – Istr. cicur. Din ciuc „smoc,” pe baza unui pl. astăzi puțin folosit, ciucuri, de la care s-a refăcut un nou sing. Nu poate proveni din mag. csukor, csokor (Cihac, II, 491; Gáldi, Dict., 172), deoarece cuvîntul mag. este un împrumut dialectal în rom. Pare puțin probabilă der. propusă de DAR, din lat. ciccumgr. ϰίϰϰος „partea cărnoasă a rodiei” (cf. REW), sau de la dim. său *cicculum (Pușcariu, Studii istrorom., II, 226). Der. ciucuri, vb. (a face ciucuri); ciucurar, s. m. (fabricant de pasmanterie); ciucuriu, adj. (moțat); ciucuros, adj. (cu multe ornamente); înciucura, vb. (a împodobi; a încărca). Din rom. sau din mag. provine sb. čokur „nod”. substantiv masculin ciucure

ciúcure (mănunchi de fire) s. m., art. ciúcurele; pl. ciúcuri substantiv masculin ciucure

cĭúcure m. (cp. cu cĭuf și țurțure. D. rom. vine bg. kičor și ung. csukor, fundă, cĭucure. V. chicĭură. Cp. cu vĭezure ș. a.). Vest. Canaf, motocel, snop de fire de ață. Adv. Grămadă, îmbulzițĭ: caliciĭ cĭucure la pomană. Est. (cĭucur). Cĭorchină, strugure fără bobițe. Adv. Ne trezim plinĭ cĭucur de rîĭe căprească (Cr.), foarte plinĭ de rîĭe. V. soroacă. substantiv masculin cĭucure

ciucure m. 1. împletitură din mătase, lână sau bumbac, cu care se împodobesc marginile hainelor, mobilelor, draperiilor, etc.; 2. sloiu de ghiață. [Ung. CSUKOR, fundă]. substantiv masculin ciucure

CIÚCURE, ciucuri, s. m. 1. Ornament făcut dintr-o împletitură sau dintr-un mănunchi de fire, cu care se împodobesc marginile unui covor, ale unei draperii, unui obiect de îmbrăcăminte etc. ◊ Loc. adj. și adv. (Plin) ciucure (de... sau cu...) = (încărcat) până la refuz (de... sau cu... ). 2. (Rar) Țurțur de gheață. ♦ (La pl.; urmat de determinări) Ornamente de cristal sau de sticlă care atârnă de marginile candelabrelor sau ale lămpilor. [Var.: ciúcur s. m.] – Cf. lat. cicculum (= ciccum „ciorchine”). substantiv masculin ciucure

CIÚCURE, ciucuri, s. m. 1. Ornament făcut dintr-o împletitură sau dintr-un mănunchi de fire de mătase, de bumbac, de lînă, de firet etc., cu care se împodobesc marginile unei stofe, ale unui veșmînt, ale unei draperii etc.; canaf, pompon. V. c e a p r a z. Tavanul fusese pictat pe la începutul veacului trecut, în chip de uriaș covor turcesc, cu toate firele, cu toți ciucurii, roșu-purpuriu. DUMITRIU, B. F. 120. Îngîndurată se joacă, răsfirînd ciucurii unui șal. CAMIL PETRESCU, T. II 269. Se vedea afară doar minerul și ciucurele galben [al baionetei]. SAHIA, N. 69. ◊ Loc. adv. și adj. (Plin) ciucure de... = încărcat cu... Căruța, ciucure de flăcăi. STANCU, D. 181. ♦ (Depreciativ) Margine zdrențuită a unei haine. Badea Neonil ar putea încuviința și asta, rîse Bibescu... dacă-ți tai ciucurii de la pantaloni. SADOVEANU, P. M. 15. 2. (Rar) Țurțur de gheață. Streșinile erau încărcate cu ciucuri de gheață. ◊ (La pl., urmat de determinări). Ornamente de cristal sau de sticlă care atîrnă, ca țurțurii de gheață, de marginile candelabrelor sau ale lămpilor. Mingea sare pînă la policandrul din tavanul salonului, unde turbură grozav liniștea ciucurilor de cristal. CARAGIALE, O. II 166. – Variantă: (regional) cićur (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 275) s. m. substantiv masculin ciucure

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ciucure

ciucure   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciucure ciucurele
plural ciucuri ciucurii
genitiv-dativ singular ciucure ciucurelui
plural ciucuri ciucurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z