Alege sensul dorit: ciuci -substantiv masculin ciuci -verb tranzitiv

ciuci definitie

ciúcă (-ci), s. f.1. Culme, pisc, vîrf. – 2. Țintă, obiectiv. – Mr., megl. ciucă. Cuvînt care apare în toate limbile balcanice, cf. ngr. τσούϰα „tumul, gorgan”, alb. čuka „culme”, bg. čuka „colină”, sb. cuca „coastă înaltă și povîrnită”, mag. csúcs „vîrf”. Unica explicație care pare posibilă este cea a unei creații expresive, care ar explica numai aceste coincidențe; cf. cioc, cu același sens de „vîrf” (cf. Capidan, Dacor., II, 462, care recunoaște identitatea ambelor creații, dar le reduce la alb. čuka). Celelalte explicații par insuficiente. Philippide, Bausteine, 53 (cf. Philippide, II, 706; Rosetti, II, 114), se referea la gr. ϰύϰλος „cerc”, care este greu de admis. DAR presupune păstrarea unui cuvînt autohton și Lahovary 323, a unui termen anterior indoeurop. În plus, DAR consideră sensul 2 drept cuvînt diferit, pe care îl pune în legătură cu sucă, mag. szuka „cățea în călduri.” Sensul de „țintă” este normal, dacă ne gîndim că de obicei țintele, de ex. cele pentru arcași, trebuiau să fie așezate pe vreo înălțime. Der. ciuc (pl. ciuchi sau ciuci), s. m. (smoc de păr), refăcut de la cioacă-cioc (Byck-Graur 28 se gîndesc că este un sing. refăcut pe baza lui ciucuri); ciuci, s. m. pl. (paste făinoase, în formă de tăiței), pe care Graur 140 îl derivă din țig. čuči „membru viril”, probabil pentru că l-a glosat greșit, prin chiftele în formă de cîrnat. Cf. ciucure. substantiv femininciucă

ciúcă, ciuci, s.f. – 1. Culme, pisc, vârf. 2. Botă, ciomag, măciucă (Papahagi 1925). – Cf. alb. čuka „culme„. substantiv femininciucă

ciucă f. cioară și porecla țiganului, de unde fig. a fi duca bătăilor, a fi expus la toate loviturile. [V. cioacă]. substantiv femininciucă

cĭúcă f., pl. ĭ (var. fem. din cĭoc, ca și mrom. cĭucă, vîrf, pisc; alb. čuka, sîrb. bg. čuka, pisc. V. țoță). Vest. Fam. A fi cĭuca (saŭ gazda) bătăilor, a fi cap de Turc, a mînca bătaĭe de la toțĭ. substantiv feminincĭucă

glúgă și gúgă f., pl. ĭ (bg. gugla, glugă, kukla, păpușă, d. ngr. kúkla, păpușă, lat. cuculla, glugă; ung. rut. gluga, germ. gugel. V. cuculion, cucă, gugĭ. Bern. 1, 640). Învălitoare [!] de postav care se pune peste pălărie orĭ peste căcĭulă cînd ploŭă saŭ ninge, numită și gugĭ saŭ capișon. Piramidă de cocenĭ (strujenĭ), de nuĭele ș. a., numită în Munt. și ciucă și cuclă (Răsadu, 1, 62). substantiv femininglugă

ciuca bătăilor expr. (sport) sportiv sau echipă învinsă de toți competitorii. substantiv femininciucabătăilor

ciúci s. m. – (Arg.) Penis, membru viril. Țig. čuči „țîță”, care nu apare cu sensul din rom. (Graur, 140; Juilland 163), cf. țig. sp. chuchai „țîță” (Besses 65). Nu știm dacă este același cuvînt ciuci, s. m. (crăpcean). substantiv masculinciuci

CIUCI, ciuci, s. m. (Reg.) Crap mic. substantiv masculinciuci

ciucí (-césc, -ít), vb.1. A se ghemui, a se lăsa pe vine. – 2. A mototoli, a încreți, a zbîrci. – 3. A strînge, a îngrămădi. Sl. čučati (DAR), cf. sb. čučati „a se lăsa pe vine”, mag. csucsulni „a sta jos”; însă ar putea fi vorba și de o formație spontană. – Der. ciuciuli (var. ciocioli), vb. (a se ghemui; a zbîrci, a încreți) prin intermediul finalei expresive -li (cf. Graur, BL, IV, 91), fiind improbabilă der. propusă de Philippide, Bausteine, 54, de la ciuli; ciuciulete, s. m. (ghemotoc, dop, cocoloș; bobină; ciupercă, zbîrciog). Ca și în alte cazuri, sînt forme care coincid cu alte formații spontane, cf. mr. ciuciulă (culme), ce pare a indica dependența de rădăcina expresivă ciucă; mr., megl. ciuciulian „ciocîrlie”, în legătură cu bg. kukuletka, cuvînt rar. Pe de altă parte, ciuciuli ajunge să se confunde cu giugiuli, în sensul în care îl folosește Cantemir, de „a netezi, a mîngîia”, cf. ciuciula, vb. (Trans., a mîngîia). După Graur, BL, V, 223, ciuciulete s-ar explica plecîndu-se de la țig. ciuci „penis”, ipoteză puțin probabilă. – V. și ciuli. verb tranzitivciuci

sucésc și (Trans. Ban.) suc, a sucí v. tr. (vsl. sukati-sučon, id.; sîrb. sukati, bg. sučĭ, rus. sučitĭ. V. sucală). Răsucesc, învîrtesc: doĭ suc de roată să strîngă teascu. (GrS. 1937, 178). Scrîntesc: mĭ-am sucit picioru. Apuc cu violență, zmuncesc, scutur, bat: ĭa sucește-l pe acest copil obraznic!. Fig. Șicanez, chinuĭesc; m’a sucit cum suci un puĭ. (Agr. Înt. 149). Denaturez, falsific: a suci vorbele cuĭva. – Vechĭ a suca, rămas în loc, sucă-mi-te (sucește-mi-te), suveĭcuță (Rom. Pit. 111, Olt). Și cĭucesc (nord). V. și cĭucesc 1. verb tranzitivsucesc

1) cĭucésc (mă) v. refl. (sîrb. čúčati, a se cimpi, a se pitula. Bern. 1, 161). Olt. Mă cimpesc. verb tranzitivcĭucesc

2) cĭucésc, V. sucesc. verb tranzitivcĭucesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiciuci

ciuci  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciuci ciuciul
plural ciuci ciucii
genitiv-dativ singular ciuci ciuciului
plural ciuci ciucilor
ciuci  substantiv masculin infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)ciuci ciucire ciucit ciucind singular plural
ciucind ciuciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ciucesc (să)ciucesc ciuceam ciucii ciucisem
a II-a (tu) ciucești (să)ciucești ciuceai ciuciși ciuciseși
a III-a (el, ea) ciucește (să)ciuceai ciucea ciuci ciucise
plural I (noi) ciucim (să)ciucim ciuceam ciucirăm ciuciserăm
a II-a (voi) ciuciți (să)ciuciți ciuceați ciucirăți ciuciserăți
a III-a (ei, ele) ciucesc (să)ciucească ciuceau ciuci ciuciseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z