ciubucciu definitie

cĭubuccíŭ m. (turc. čubukču). Vechĭ. Servitoru care îngrijea de tutun și de cĭubuce la domn și la boĭerĭ. Negustor de cĭubuce. substantiv masculin cĭubucciŭ

ciubuccíu s. m., art. ciubuccíul; pl. ciubuccíi, art. ciubuccíii (-ci-ii) substantiv masculin ciubucciu

ciubucciu m. odinioară: 1. slugă domnească, însărcinată a umplea și a aprinde ciubucul lui Vodă: ciubucciu și trimetea, la seraiu că mi-l chema POP.; 2. slugă boierească având aceeaș sarcină: voiu să te învăț meseria de ciubucciu, cu care te a cinstit stăpânul FIL. [Turc. ČUBUKČU]. substantiv masculin ciubucciu

CIUBUCCÍU, ciubuccii, s. m. Slujitor care avea însărcinarea să umple și să aprindă ciubucul (1) domnului sau al boierilor. – Din tc. çubukçu. substantiv masculin ciubucciu

CIUBUCCÍU, ciubuccii, s. m. (Învechit) Slujitor care avea însărcinarea să curețe, să umple și să aprindă ciubucele boierilor. De Marenne înlătură ciubucul cu imame de chilimbar pe care i-l înfățișa ciubucciul. SADOVEANU, Z. C. 278. – Variantă: ciubucgíu (TEODORESCU, P. P. 677) s. m. substantiv masculin ciubucciu

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ciubucciu

ciubucciu   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciubucciu ciubucciul
plural ciubuccii ciubucciii
genitiv-dativ singular ciubucciu ciubucciului
plural ciubuccii ciubucciilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z