cititor definitie

cititor, -oare, cititori, -oare s. m., s. f. bețiv. substantiv masculin și feminincititor

cititór s. m., pl. cititóri substantiv masculin și feminincititor

cititor m. cel ce citește; cititor de stele, astrolog: chemă un cititor de stele să-i spuie ce-i pricina de-i merg lucrurile anapoda ISP. (v. filozof). substantiv masculin și feminincititor

CITITÓR, -OÁRE, cititori, -oare, s. m. și f. 1. (Adesea adjectival) Persoană care citește. 2. (În sintagma) Cititor în stele = astrolog. 3. (Inform.; în sintagma) Cititor de cartele = periferic al unui calculator care permite operația de citire; lector. [Var.: (pop.) cetitór, -oare s. m. și f.] – Citi + suf. -tor. substantiv masculin și feminincititor

CITITÓR, -OÁRE, cititori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care citește. Au avut loc o serie de întilniri între scriitori și cititorii operelor lor. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 290, 3/1. ◊ (Adjectival) Publicul cititor. 2. (Adesea determinat prin « de stele », « în stele » sau « de zodii ») Astrolog. Chemă un cititor de stele, să-i spuie ce e pricina de-i merg lucrurile anapoda. ISPIRESCU, L. 394. Au venit ca să serbeze nunta gingașei mirese: Feți-frumoși cu păr de aur, zmei cu solzii de oțele, Cititorii cei de zodii și șăgalnicul Pepele. EMINESCU, O. I 85. 3. Funcționar al unei întreprinderi de electricitate care citește indicațiile de la contoarele electrice ale abonaților. – Variantă: cetitór, -oáre (NEGRUZZI, S. I 43) s. m. și f. substantiv masculin și feminincititor

cititoáre s. f., g.-d. art. cititoárei; pl. cititoáre substantiv masculin și feminincititoare