citare definitie

CITÁRE s.f. Acțiunea de a cita și rezultatul ei. ◊ Semnele citării = ghilimele. [Pl. -tări. / < cita]. substantiv feminin citare

citáre s. f., g.-d. art. citắrii; pl. citắri substantiv feminin citare

CITÁRE, citări, s. f. 1. Acțiunea de a cita și rezultatul ei. ◊ Semnele citării = ghilimele. 2. Citație (1). – V. cita. substantiv feminin citare

CITÁRE, citări, s. f. Acțiunea de a cita și rezultatul ei. 1. Reproducerea unui pasaj dintr-o scriere. ◊ Semnele citării = ghilimele. 2. Anunț oficial, în scris, pentru a chema pe cineva în fața unei instanțe judecătorești sau în fața unei autorități. Tribunalul popular judecă cererea cu citarea celor interesați. substantiv feminin citare

CITÁ vb. I. tr. 1. A numi, a indica (pe cineva sau ceva) pentru a întări ceva, pentru a face cunoscut pe cineva sau ceva; a semnala ceva. 2. A reproduce exact spusele sau cele scrise de cineva; a da un citat. 3. A chema (pe cineva) în fața unei instanțe judecătorești printr-o citație. [Cf. lat., it. citare, fr. citer]. verb tranzitiv cita

citá (a ~) vb., ind. prez. 3 citeáză verb tranzitiv cita

cità v. 1. a chema să compară înaintea unui tribunal; 2. a raporta un pasaj, dintr’un autor: a cita pe Virgiliu; 3. a semnala, a desemna: a cita ca model. verb tranzitiv cità

CITÁ vb. tr. 1. a numi, a indica (pe cineva sau ceva) pentru a întări, a face cunoscut; a semnala cuiva. 2. a reproduce exact spusele sau cele scrise de cineva. 3. a chema în fața unei instanțe judecătorești printr-o citație. (< fr. citer, lat. citare) verb tranzitiv cita

CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A menționa, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o faptă, o întâmplare care trebuie să servească de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală, la un anumit termen, în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare. verb tranzitiv cita

CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A numi, a indica pe cineva sau ceva (prin scris sau prin viu grai) pentru a face cunoscut, pentru a adeveri, a confirma, a întări ceva; a semnala, a reaminti (o faptă, o întîmplare, un merit) pentru a servi de exemplu. Mi se pare un lucru extra­ordinar să-l văd pe tata în cartea mea de istorie... Ce ar spune colegii mei, profesorul? Ar începe așa, ca la toate lecțiile: Astăzi vom învăța despreț... și ar cita numele tatei. SAHIA, N. 50. După scena citată, autorul ne arată deodată și adîncimea sa filozofică. GHEREA, ST. CR. I 273. 2. A reproduce întocmai, oral sau în scris (cu indi­carea sursei), ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva în scris să se înfățișeze în ziua hotărîtă înaintea unei instanțe judecătorești. A for, citat ca martor într-un proces. verb tranzitiv cita

*citéz v. tr. (lat. citare). Amintesc un text, un autor, o carte. Menționez, semnalez: a fost citat pentru vitejia luĭ. Chem la judecată în calitate de judecător: a cita un martur [!]. verb tranzitiv citez

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului citare

citare   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular citare citarea
plural citări citările
genitiv-dativ singular citări citării
plural citări citărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z