cislui definitie

cisluí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cisluiésc, imperf. 3 sg. cisluiá; conj. prez. 3 să cisluiáscă verb tranzitivcislui

cisluì v. 1. a taxa dările; 2. Mold. a se consfătui (vorbind de țărani); 3. fig. a pune la cale: nu știu ce cisluia prin prejurul căruței CR. verb tranzitivcisluì

CISLU͹, cisluiesc, vb. IV. (Înv. și reg.) 1. Intranz. A se sfătui, a discuta; a pune la cale. 2. Tranz. A acuza, a învinovăți. – Cislă + suf. -ui. verb tranzitivcislui

CISLUÍ, cisluiesc, vb. IV. (Mold., popular) 1. Intranz. A sta de vorbă, a ține sfat, a se sfătui, a pune la cale, a plănui. La primărie, cisluiau, pe prispă, cîțiva consilieri și notarul. VLAHUȚĂ, O. A. III 193. Moș Nichifor stătuse în loc și nu știu ce bichirea și cisluia primprejurul căruței. CREANGĂ, P. 123. ◊ (Poetic) Stoluri de vrăbii prinseră a cislui prin sălcii, la marginea apei. SADOVEANU, O. I 29. 2. T r a n z. A acuza, a învinovăți. Ia tăceți, bre, răspunse Zaharia; banu-i ochiul dracului, s-a mintuit vorba!... Ce-l mai cisluiți atîta pe bietul catihet ? CREANGĂ, A. 115. verb tranzitivcislui

cisluĭésc v. tr. (vsl. čislití, a număra; rus. čislitĭ. V. cislă). Vechĭ. Hotărăsc ce are de plătit ca bir, taxez. Împart, repartizez: a cislui o sumă. Fig.. Sfătuĭesc, învăț, bat capu. Azĭ. Staŭ la taĭfas, mă sfătuĭesc: babele cisluĭaŭ ceva. verb tranzitivcisluĭesc