ciritel definitie

ciritél m., pl. (cp. cu ceret și cu ung. cserje, tufă). Nord. Tufă, tufiș. substantiv masculinciritel

ciritél (reg.) s. m., pl. ciritéi, art. ciritéii substantiv masculinciritel

CIRITÉL, ciritei, s. m. (Reg.) Tufiș de copăcei; (la pl.) copăcei care formează un desiș (în pădure). – Et. nec. substantiv masculinciritel

CIRITÉL, ciritei, s. m. (Mai ales la pl.) 1. Tufiș de copăcei. Ne încurcăm printre ciritei de brad. CREANGĂ, A. 30. Mă lăsai pe plai de-o parte... Sub frunziș de dritei, Unde trec turme de miei. ALECSANDRI, P. P. 257. Frunză verde stejărel, Ici în vale-n ciritel S-a ivit un voinicel. ȘEZ. I 10. 2. Arbust mic din familia rozaceelor (Spiraea ulmifolia); cununiță. Și mi se juca Sub un ciritel Un mic iepurel. MARIAN, S. 235. – Variantă: ciretél (SBIERA, P. 10) s. m, substantiv masculinciritel

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiciritel

ciritel  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciritel ciritelul
plural ciritei ciriteii
genitiv-dativ singular ciritel ciritelului
plural ciritei ciriteilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z