cĭorchín și -íne m. și -ínă f., pl. e (var. din cĭochină orĭ cĭucure orĭ din chicĭură, că strugurele e ca un cîrlig orĭ ca un canaf). Strugure: boziĭ pocîltițĭ de cĭorchine oacheșe (CL. 1910, jubilar, 203). – La Delv. un cĭorchine și niște cĭorchine. În est cĭorchină, în Olt. cĭurchină (pl. e și ĭ), înseamnă „scheletu strugureluĭ”. substantiv feminincĭorchin
ciorchínă (ciorchíni), s. f. – Tip de inflorescență, racem, grapă. – Var. ciorchin(e). De la cioc, cu suf. -ină, și cu infixul r ca în fișcă › frișcă, fîțîi › fîrțîi, etc., cf. ciochină, și it. ciocca „ciorchine.” Der. de la cerc (Pușcariu, Dacor., VI, 309-13; DAR), sau de la un lat. *circulina (Densusianu, GS, V, 173), este mai puțin probabilă. Cihac, II, 53, semnala deja o înrudire cu ciochină. – Der. ciorchinos, adj. (abundent, bogat în ciorchini). substantiv femininciorchină
ciorchină f. mănunchiu de fructe sau de flori purtate de acelaș cotor: ciorchină de struguri. [Origină necunoscută]. substantiv femininciorchină
CIORCHÍNĂ s. f. v. ciorchine. substantiv femininciorchină
CIORCHÍNĂ s. f. v. ciorchine. substantiv femininciorchină
CIORCHÍNE, ciorchini, s. m. Tip de inflorescență caracterizat prin dezvoltarea unui ax principal, de-a lungul căruia se înșiră numeroase ramificații cu flori; racem, grapă; grupare de fructe așezate în mod corespunzător cu inflorescența descrisă mai sus; spec. strugure. [Var.: ciorchină s. f.] – Et. nec. substantiv femininciorchine
ciorchină | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ciorchină | ciorchina |
plural | ciorchini | ciorchinile | |
genitiv-dativ | singular | ciorchini | ciorchinii |
plural | ciorchini | ciorchinilor |