ciorchine definitie

cĭorchín și -íne m. și -ínă f., pl. e (var. din cĭochină orĭ cĭucure orĭ din chicĭură, că strugurele e ca un cîrlig orĭ ca un canaf). Strugure: boziĭ pocîltițĭ de cĭorchine oacheșe (CL. 1910, jubilar, 203). – La Delv. un cĭorchine și niște cĭorchine. În est cĭorchină, în Olt. cĭurchină (pl. e și ĭ), înseamnă „scheletu strugureluĭ”. substantiv masculin cĭorchin

ciorchine, ciorchini s. m. (er.) aparatul genital bărbătesc. substantiv masculin ciorchine

ciorchíne s. m., pl. ciorchíni substantiv masculin ciorchine

CIORCHÍNE, ciorchini, s. m. Tip de inflorescență caracterizat prin dezvoltarea unui ax principal, de-a lungul căruia se înșiră numeroase ramificații cu flori; racem, grapă; grupare de fructe așezate în mod corespunzător cu inflorescența descrisă mai sus; spec. strugure. [Var.: ciorchină s. f.] – Et. nec. substantiv masculin ciorchine

CIORCHÍNE, ciorchini, s. m. Grupare de flori sau de fructe (îndeosebi la vița de vie) așezate unele lîngă altele de-a lungul aceluiași cotor; p. ext. strugure. V. ciucure, mănunchi. Ciorchinii erau încă verzi, de un verde acru. CAMIL PETRESCU, N. 73. Viile se mlădiau, încărcate cu ciorchini, pe aracii plecați puțin de greutatea rodului. DELAVRANCEA, S. 215. F i g. Ciorchini de mercenari păzesc la porți. CONTEMPORANUL, S.II, 1949, nr. 161, 11/2. Copiii stăteau ciorchini, pe garduri, se urcaseră în pomii din vecinătate. CAMILAR, TEM. 47. – Variante: ciorchín s. m., ciorchínă, ciorchine (SEZ. II 216), s. f. substantiv masculin ciorchine