cioplire definitie

cioplí (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplésc, imperf. 3 sg. ciopleá; conj. prez. 3 să ciopleáscă verb tranzitivciopli

cioplì v. 1. a tăia în lemn, a netezi cu rândeaua. 2. a scobi figuri (grosolan); 3. fig. a subția, a da cuiva un lustru de omenie, a-l forma sau civiliza. [Origină necunoscută]. verb tranzitivcioplì

CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. T r a n z. (Complementul indică materialul de lucru) A tăia, a scoate așchii cu un instrument ascuțit (bardă, daltă, cuțit, ciocan) dimtr-o bu­cată de lemn, de piatră etc. pentru a-i da o formă oarecare. – V. struji, bărdui, dăltui. Un om cioplea un lemn lîngă căruță în curte. DUMITRIU, N. 253. Teslarii, cioplind grinzile cu bărzile, le suie pe zid. DRĂGHICI, R. ◊ (Complementul indică obiectul fasonat) Iarna cioplesc din lemn ciubere, doniți... BOGZA, A Î. 151. Simon cioplește ceva în mijlocul casei. L-a rugat Haia să-i facă un leagăn mic, cît s-o putea de mic... pentru păpușa ei. SAHIA, N. 96. Îi cioplea Antiței o păpușă și-i făcea lui Toderică o morișcă de vînt. SLAVICI, N. I 53. Cu ghioaga nestrugită, Numai din topor cioplită. ALECSANDRI, P. P. 73. ◊ Intranz. Bătrînul cioplește în lemn de nuc. STANCU, D. 90. 2. Tranz. (Complementul indică obiectul lucrat) A sculpta. O tresărire de flacără lumină deodată chipul aspru, ca cioplit în piatră, al bătrînului. SADOVEANU, O. I 22. Se văzu arcul lui Traian stînd fără căpătîi... puse îndată de-i ciopli pentru piedestaluri niște grosolane figuri de Victorii pocite. ODOBESCU, S. III 73. Nici marmura cioplită albimea ta nu-ntrece... Ca luna-n miezul iernii frumoasă ești și... rece! ALECSANDRI, P. III 71. ◊ Fig. Cioplind cu dalta chipul nou al lumii, Celor răpuși chip nou le dăltuim. BANUS, B. 90. Cioplim din beznă forme de lumină. BENIUC, V. 7. 3. T r a n z. Fig. A face îndreptări la o lucrare; a cizela. Cioplind mereu la versuri... Făcut-am ca să plîngă pe cine mă citea? MACEDONSKI, O. I 44. Cum am sfirșit lucrarea, o strîng, o dau întării; Apoi o cioplesc iarăși. NEGRUZZI, S. II 270. 4. Re f l. F i g. (Despre persoane) A căpăta deprin­deri sau apucături civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se deștepta. Mai cioplește-te oleacă, măi băiete. HOGAȘ, DR. 216. Toate iau schimbare și lumea se cioplește. Numai pe noi mîndria nu ne mai părăsește. ALEXANDRESCU, P. 67. ◊ Tr a n z. Cît îmi bat eu capul să-l mai cioplesc... Pace! li stă rugina de-o șchioapă la ceafă. ALECSANDRI, T. I 198. Am nevastă de pădure, Cioplită ca din secure. BIBICESCU, ♦ P. P. 184. 4 T r a n z. (Rar, cu privire la defecte, greșeli etc.) A atenua, a înlătura. Floricica nu mi-ar fi îngăduit niciodată să cio­plesc vreunul, sau vreuna din cusururile sau sălbăticiile mele. HOGAȘ, M. N. 38. verb tranzitivciopli

cioplí (cioplésc, cioplít), vb. – 1. A tăia, a ciocîrti. – 2. A coji, a decoji. – 3. A cizela, a sculpta. – 4. A educa, a șlefui. – 5. (Refl.) A se rafina, a se cizela. – Mr. ciuplescu. Sl. čepiti -pljǫ, -piši „a sparge; a rupe” (Cihac, II, 55; Densusianu, HLr., 365; DAR); cf. sb. čòpliti „a sparge”, bg. čoplijă „a răzui”, mag. csaplálni „a tăia”. Din mag. par a deriva cioplaș, s. n. (semn care se face pe copaci, fr. martelage); ceaplău, s. n. (șfichi, pleasnă de bici); cf. Lacea, Dacor., II, 900; cioplău, s. n. (Trans., Banat, furcă), cf. Drăganu, Dacor., III, 712. Der. ciopleală, s. f.(acțiunea de a tăia, a coji, a sculpta, a educa); cioplitor, s. m. (tăietor, tîmplar; pietrar, sculptor); cioplitor, s. n. (daltă); cioplitoare, s. f. (teslă; rindea lungă; cuțit); cioplaș, s. m. (pietrar); ciopleică, s. f. (daltă); cioplitură, s. f. (piatră sau lemn dăltuite; sculptură); necioplit, adj. (incult). verb tranzitivciopli

CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti. verb tranzitivciopli

cĭoplésc v. tr. (bg. čoplĭy, zgîriĭ, scurm. V. cĭocnesc). Supțiez [!] un lemn cu toporu, cu cuțitu, cu cuțitoaĭa (nu cu rîndeaŭa, nicĭ cu feresteu [!]). Sculptez. Fig. Civilizez. verb tranzitivcĭoplesc