CIONTÁ vb. I v. ciunti. verb tranzitivcionta
cionta verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)cionta | ciontare | ciontat | ciontând | singular | plural | ||
ciontând | ciontați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | ciontez | (să)ciontez | ciontam | ciontai | ciontasem | |
a II-a (tu) | ciontezi | (să)ciontezi | ciontai | ciontași | ciontaseși | ||
a III-a (el, ea) | ciontează | (să)ciontai | cionta | ciontă | ciontase | ||
plural | I (noi) | ciontăm | (să)ciontăm | ciontam | ciontarăm | ciontaserăm | |
a II-a (voi) | ciontați | (să)ciontați | ciontați | ciontarăți | ciontaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | ciontează | (să)cionteze | ciontau | ciontară | ciontaseră |