ciolpan definitie

ciolpán (ciolpáni), s. m. – Trunchi de copac; se spune mai ales despre partea de jos a copacului căzut, care rămîne cu rădăcina. – Var. ciulpan, ciorpan. Probabil din sl. čerpŭ „așchie, bucățică de lemn.” Din aceeași rădăcină derivă ciorpec, s. n. (scîndurică negeluită pentru acoperișuri), cf. Berneker 147 și DAR. substantiv masculinciolpan

cĭolpán (sud) și cĭorcán (nord) m. (cp. cu turc. colpa, stîngacĭ). Copac uscat, osiac (rev. I. Crg. 4, 390). Îșĭ cunoaște cĭoara cĭolpanu, se zice despre un om cînd trage la teapă [!] orĭ despre un copil cînd se arată vrednic de tată-su. Fig. Iron. Om înalt și slab, cocîrlă. V. butuc, cĭump, hașcă. substantiv masculincĭolpan

ciolpán (pop.) s. m., pl. ciolpáni substantiv masculinciolpan

ciolpan n. trunchiu rămas în pământ, ale cărui ramuri au fost rupte de vânt sau putrezite prin vechime: la craca ciolpanului, la cuibul șoimanului POP. [Dintr’un primitiv ciop, trunchiu (cf. ciopârtă)]. substantiv masculinciolpan

CIOLPÁN, ciolpani, s. m. (Pop.) Trunchi de arbore fără crengi (și uscat), rămas în pământ; arbore rupt de vânt; arbore bătrân. – Et. nec. substantiv masculinciolpan

CIOLPÁN, ciolpani, s. m. (Popular) Trunchi de arbore fără crengi, rămas în pămînt (v. buștean); arbore rupt de vînt; arbore bătrîn. Poiana aceasta va ținea în lung și în larg ca un ceas și mai bine, în care nu se află altă nimică, fără pietre și cimbru sălbatic; sînt și niște ciolpani de gîrniță. ARHIVA R. II 71. Mă gîndesc la Calafat, La ciolpanul dărîmat, De scumpe arme-ncărcat. TEODORESCU, P. P. 298. substantiv masculinciolpan