CIOCĂNÁR, ciocănari, s. m. 1. Muncitor dintr-o echipă de nituit cu mâna; muncitor calificat care lucrează cu un ciocan1. 2. (Depr.) Muncitor necalificat. – Ciocan1 + suf. -ar. substantiv masculinciocănar
CIOCĂNÁR, ciocănari, s. m. 1. Muncitor dintr-o echipă de nituit cu mîna, care lovește cu ciocanul capul nitului. ◊ Muncitor calificat care conduce mișcarea unui ciocan mecanic. 2. Ciocănaș1 (1). O baniță de sare... se plătește cu 10 parale, din cari 8 se dau ciocănarului și 2 sărarului. IONESCU, P. 36. 3. (Depreciativ) Muncitor necalificat. Lăsați-i să lucreze, vreți să rămână ciocănari? PAS, Z. I 284. substantiv masculinciocănar
ciocănar | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ciocănar | ciocănarul |
plural | ciocănari | ciocănarii | |
genitiv-dativ | singular | ciocănar | ciocănarului |
plural | ciocănari | ciocănarilor |