cĭocóĭ m., pl. tot așa (d. cĭoc [ca moț față de Moțoĭ, nume de familie] cu înț. de „moț” [ca și în cĭocîrlan], nume care s´a dat întîĭ păsăriĭ moțate, apoĭ pîndaruluĭ, valetuluĭ, lacheuluĭ, vătăjeluluĭ, perceptoruluĭ, funcționaruluĭ, arendașuluĭ, și, în sfîrșit, boĭeruluĭ. Tot așa, fr. hobereau, „erete” și „nobil rural”. Cp. și cu curcan și stigleț, care înseamnă și un fel de soldațĭ. V. cĭoclu). Trans. Criș. (și cĭocloĭ. Cp. cu țîrloĭ). Cĭocîrlan. Mold. Munt. Fig. Vechĭ. Fecĭor de casă, valet orĭ lacheŭ (V. camerier). Lingușitor, curtizan [!]. Perceptor, mumbașir, arendaș, funcționar: cĭocoĭ gulerat. Azĭ. Iron saŭ fam. Moșier, boĭer, mare proprietar („cĭocoĭ” zic Turciĭ din Dobr. cĭobanilor Ardelenĭ și Bulgariĭ moșierilor din România). Fig. Om cu înfățișare boĭerească saŭ cu pretențiunĭ de boĭer: da de cînd te-aĭ făcut așa de cĭocoĭ de nu maĭ poțĭ umbla pe jos? Epitet ironic adresat de liberalĭ, socialiștĭ și alte felurĭ de democrațĭ conservatorilor. (La 1821-48, boĭeriĭ „ruginițĭ” ĭ-aŭ taxat pe liberalĭ de „cĭocoĭ”, adică „parvenițĭ”. Liberaliĭ adresaŭ și eĭ acest cuvînt boĭerilor, dar cu înțelesu de „vampirĭ”, și, la 1907, fiind încă partid de stînga (pe cînd astăzĭ îs de dreapta), aŭ răsculat țăraniĭ contra „cĭocoilor”, și apoĭ tot eĭ aŭ trebuit să-ĭ potolească cu tunu. Astăzĭ în sfîrșit, Româniĭ liberațĭ taxează de „cĭocoĭ” pe ceĭ din vechĭu regat, maĭ ales pe liberalĭ! V. boĭer, camerier, cĭofligar. substantiv masculincĭocoĭ
!ciocoí2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ciocoiéște, imperf. 3 sg. se ciocoiá; conj. prez. 3 să se ciocoiáscă substantiv masculinciocoi
ciocoì v. a linguși cu înjosire, a se pleca cu smerenie: deprins a te ciocoi la toți Domnii NEGR. substantiv masculinciocoì
CIOCÓI1, ciocoi, s. m. 1. Termen de dispreț pentru un parvenit (mai ales la sate) din rândurile arendașilor, vătafilor etc.; ciocofleandură; p. ext. boier. 2. (Înv.) Fecior în casă, servitor angajat la un boier. – Et. nec. substantiv masculinciocoi
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni ciocoi1 (1), a-și însuși apucături de ciocoi1; p. ext. a se boieri. 2. Fig. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși. – Din ciocoi1. substantiv masculinciocoi
CIOCOÍ2, ciocoiesc, vb. IV. Refl. 1. (Învechit) A se face ciocoi (1), a lua apucături de ciocoi. 2. (Rar) A fi slugarnic, a se linguși (ca un ciocoi). Dar tu, Moțoace ? învechit în zile rele, deprins a te ciocoi la toți domnii, ai vîndut pre Despot. NEGRUZZI. S. I 141. substantiv masculinciocoi
CIOCÓI1, ciocoi, s. m. 1. Termen de dispreț pentru un exploatator (mai ales al populației de ia sate) parvenit din rîndurile arendașilor, vătafilor etc.; p. ext. nume dat de poporul muncitor oricărui exploatator, precum și funcționarilor corupți. Cum înghit fără saț sărmanii ghițomancele... așa ne-au înghițit pe noi ciocoii, și lingăii domnești. SADOVEANU, N. F. 40. Iaca și codrul Grumăseștilor, grija negustorilor și spaima ciocoilor. CREANGĂ, P. 119. [În 1846] spunea un bătrîn cu barba lungă unui tîrgoveț cu pantaloni și redingotă: Voi, ciocoii, veniți în munții noștri să ne înșelați și să ne furați, după aceea vă duceți în satul lui vodă (= în capitală) și vă faceți case așa de mari, încît de pe ele poți ajunge cu mîna la cer. RUSSO, O. 102. Ciocoii vechi și noi [titlu]. FILIMON. Decît slugă la ciocoi, Mai bine cioban la oi. ȘEZ. I 72. Ciocoi gulerat = ciocoi de la oraș. Latră, ciocoi gulerat, Că eu astăzi n-am mîncat! ALECSANDRI, P. P. 250. ♦ F i g. Om lingușitor, slugarnic. 2. (Învechit) Fecior în casă, servitor angajat ia un boier. Anică dragă!-strigă ciocoiul, lui Vasilică... – cuconașul nostru a nebunit. CONTEMPORANUL, IV 300. Ba nu-s surd... dar nici ciocoiul nimănui. ALECSANDRI, T. 1389. Așa merg, fără ciocoi, La teatru, amîndoi. DONICI, la TDRG. substantiv masculinciocoi
ciocoiu m. Tr. ciocârlan (v. ciocârlie); ciocoiu-gulerat, 1. specie de corb numit și cioară gulerată (Corvus albicollis); 2. fig. (ironic) orășean bogat. substantiv masculinciocoiu
ciocoiu m. 1. odinioară, slujitor însărcinat cu strângerea dărilor: ciocoii făceau multe supărări săracilor; 2. slugă boierească: boierii și ciocoii; 3. nume dat de țărani arendașilor de moșii, funcționarilor și nobililor: a ieșit Bujor în țară, pe ciocoi îi bagă în fiară POP.; 4. parvenit: ciocoiu cu falca largă, cu ceafa ’n veci plecată AL.; 5. fig. om servil, smerit cu cei mari și trufaș cu cei mici; 6. nume dat în batjocură membrilor partidului conservator. [Ciocoiul, strângător de dări (sensul cel mai vechiu al vorbei), e identic cu ciocoiul, pasăre cu ciocul tare și foarte mâncăcioasă, voracitatea fiind comună amândurora; din cauza cruzimii lor, poporul i-a asemănat cu cioclii (de unde ciocloavă), iar pretențiunile lor ridicule se oglindesc în nume desprețuițoare ca ciocorofleac, docorofleandură. substantiv masculinciocoiu
2) cĭocoĭésc (mă) v. refl. Iron. Mă fac cĭocoĭ. substantiv masculincĭocoĭesc
ciocoì v. a linguși cu înjosire, a se pleca cu smerenie: deprins a te ciocoi la toți Domnii NEGR. verbciocoì
cĭocóĭ m., pl. tot așa (d. cĭoc [ca moț față de Moțoĭ, nume de familie] cu înț. de „moț” [ca și în cĭocîrlan], nume care s´a dat întîĭ păsăriĭ moțate, apoĭ pîndaruluĭ, valetuluĭ, lacheuluĭ, vătăjeluluĭ, perceptoruluĭ, funcționaruluĭ, arendașuluĭ, și, în sfîrșit, boĭeruluĭ. Tot așa, fr. hobereau, „erete” și „nobil rural”. Cp. și cu curcan și stigleț, care înseamnă și un fel de soldațĭ. V. cĭoclu). Trans. Criș. (și cĭocloĭ. Cp. cu țîrloĭ). Cĭocîrlan. Mold. Munt. Fig. Vechĭ. Fecĭor de casă, valet orĭ lacheŭ (V. camerier). Lingușitor, curtizan [!]. Perceptor, mumbașir, arendaș, funcționar: cĭocoĭ gulerat. Azĭ. Iron saŭ fam. Moșier, boĭer, mare proprietar („cĭocoĭ” zic Turciĭ din Dobr. cĭobanilor Ardelenĭ și Bulgariĭ moșierilor din România). Fig. Om cu înfățișare boĭerească saŭ cu pretențiunĭ de boĭer: da de cînd te-aĭ făcut așa de cĭocoĭ de nu maĭ poțĭ umbla pe jos? Epitet ironic adresat de liberalĭ, socialiștĭ și alte felurĭ de democrațĭ conservatorilor. (La 1821-48, boĭeriĭ „ruginițĭ” ĭ-aŭ taxat pe liberalĭ de „cĭocoĭ”, adică „parvenițĭ”. Liberaliĭ adresaŭ și eĭ acest cuvînt boĭerilor, dar cu înțelesu de „vampirĭ”, și, la 1907, fiind încă partid de stînga (pe cînd astăzĭ îs de dreapta), aŭ răsculat țăraniĭ contra „cĭocoilor”, și apoĭ tot eĭ aŭ trebuit să-ĭ potolească cu tunu. Astăzĭ în sfîrșit, Româniĭ liberațĭ taxează de „cĭocoĭ” pe ceĭ din vechĭu regat, maĭ ales pe liberalĭ! V. boĭer, camerier, cĭofligar. verbcĭocoĭ
ciocoiu m. Tr. ciocârlan (v. ciocârlie); ciocoiu-gulerat, 1. specie de corb numit și cioară gulerată (Corvus albicollis); 2. fig. (ironic) orășean bogat. verbciocoiu
ciocoiu m. 1. odinioară, slujitor însărcinat cu strângerea dărilor: ciocoii făceau multe supărări săracilor; 2. slugă boierească: boierii și ciocoii; 3. nume dat de țărani arendașilor de moșii, funcționarilor și nobililor: a ieșit Bujor în țară, pe ciocoi îi bagă în fiară POP.; 4. parvenit: ciocoiu cu falca largă, cu ceafa ’n veci plecată AL.; 5. fig. om servil, smerit cu cei mari și trufaș cu cei mici; 6. nume dat în batjocură membrilor partidului conservator. [Ciocoiul, strângător de dări (sensul cel mai vechiu al vorbei), e identic cu ciocoiul, pasăre cu ciocul tare și foarte mâncăcioasă, voracitatea fiind comună amândurora; din cauza cruzimii lor, poporul i-a asemănat cu cioclii (de unde ciocloavă), iar pretențiunile lor ridicule se oglindesc în nume desprețuițoare ca ciocorofleac, docorofleandură. verbciocoiu
2) cĭocoĭésc (mă) v. refl. Iron. Mă fac cĭocoĭ. verbcĭocoĭesc
ciocoi substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ciocoi | ciocoind |
plural | ciocoiește | ciocoiești | |
genitiv-dativ | singular | ciocoire | ciocoiesc |
plural | ciocoit | ciocoiește |
ciocoi substantiv masculin | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)ciocoi | ciocoire | ciocoit | ciocoind | singular | plural | ||
ciocoind | ciocoiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | ciocoiesc | (să)ciocoiesc | ciocoiam | ciocoii | ciocoisem | |
a II-a (tu) | ciocoiești | (să)ciocoiești | ciocoiai | ciocoiși | ciocoiseși | ||
a III-a (el, ea) | ciocoiește | (să)ciocoiai | ciocoia | ciocoi | ciocoise | ||
plural | I (noi) | ciocoim | (să)ciocoim | ciocoiam | ciocoirăm | ciocoiserăm | |
a II-a (voi) | ciocoiți | (să)ciocoiți | ciocoiați | ciocoirăți | ciocoiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | ciocoiesc | (să)ciocoiască | ciocoiau | ciocoiră | ciocoiseră |