Alege sensul dorit: ciocan -substantiv masculin ciocan -substantiv neutru

ciocan definitie

credit rapid online ifn

1) cĭocán m. (met. din cocean, ca și sîrb. čòkanj. Munt. Mold. sud. Cocean, strujan. Cĭocan de varză, mezu (inima) verzeĭ. – Fals n. la Cdr. V. nap-cĭocan și cĭoclej. substantiv masculincĭocan

ciocan n. cocean de porumb, de varză. [Metaforă analogă în sârbește și bulgărește: ČOKAN, ciocan și cocean (după asemănarea exterioară)]. substantiv masculinciocan

credit rapid online ifn

CIOCÁN3, ciocani, s. m. (Reg.) Știulete de porumb (curățat sau nu de boabe); ciocălău. – Din sb. čokan. substantiv masculinciocan

CIOCÁN1, ciocani, s. m. (Regional) Știulete de porumb (mai ales curățit de boabe); cocean, ciocălău. Vitele mugeau de foame, căci paiele și ciocanii se isprăviseră. SANDU-ALDEA, D. N. 233. substantiv masculinciocan

!péște-ciocán (specie de pești) s. m., pl. pești-ciocán substantiv neutrupește

ciocán (ciocane), s. n.1. Unealtă formată dintr-un corp de metal, prevăzută cu mîner, folosită la bătut. – 2. Ciocan de lemn, mai. – 3. Ciocan de poartă. – 4. Tîrnăcop, săpăligă. – 5. Pivot de de vîrtelniță. – 6. Ciocănel percutor. – 7. Con de pin. – 8. Cocean, știulete de porumb dezghiocat. – 9. Tulpină de porumb, care rămîne în pămînt după recoltare. – 10. Cocean de zarzavat, în special de varză. – 11. Parte interioară necomestibilă, resturi de pară sau măr. – 12. Picior de ciupercă. – 13. Pahar înalt în care se servesc băuturile, mai ales țuica de prune, țoi. – 14. Pește-ciocan (Zygaena malleus). – 15. (Arg.) Membru viril. – Megl. cioc, cecan. Cuvînt care coincide în același timp cu posibilitățile expresive ale rădăcinii cioc, și cu formațiile mai mult sau mai puțin identice din alte limbi. Cf. sl. čekanŭ, bg. čukan, čekan, sb. čekanj, čekanac; rut., rus. čekan, tc. çakan, mag. csákány, csokány, ngr. τσοϰάνα, τσόϰανος, alb. tšokanë. Legătura și filiația acestor cuvinte este practic imposibil de stabilit. Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 54 și DAR presupun că rom. provine din sl. (după Conev 66, din bg.; după Skok 63, din sb.); însă tot Miklosich, Wander., 14, derivă forma rut. din rom. După Roesler 608, izvorul cuvîntului rom. trebuie căutat în tc.; după Philippide, Bausteine, 57, în ngr., și după Philippide, II, 705, posibil în alb., în timp ce Meyer, Neugr. St., II, 89 și Schuchardt, ZRPh., XV, 104, se gîndesc la izvoare onomatopeice. Cuvîntul rom. nu pare să provină din sl., unde este vorba de o formație relativ modernă (cf. Berneker 135, care crede că formele sl. provin din tc.). Este mai probabil, să fie formații spontane, care pot coincide în sl. și în rom., căci în ambele există condițiile necesare pentru producerea lor, respectiv rădăcina expresivă čok- și suf. -an. Pentru sensurile de „trunchi, tulpină”, cf. der. lui bot; sensul de „pahar, țoi” vine de la obiceiul de a ciocni paharele înainte de a se bea. Cu sensurile 7-12 este m., adică în acele întrebuințări în care coincide și se confundă cu cocean, de asemenea m.Cf. cioc. Der. ciocănaș, s. m. (ciocănel; băț de tobă; ciocănel de pian); ciocănaș, s. m. (miner care muncește într-o salină; plantă, conduraș, Tropaeolum maius); ciocănel, s. n. (ciocan mic; băț de tobă; pahar de băut, țoi; broderie le mînecile iilor și cămășilor tipice); ciocăni, vb. (a bate repetat într-un corp tare; a bate, a lovi; a bate în ușă; a închina; despre păsări, a mînca; a importuna, a sîcîi, a bate la cap), care s-a unit cu ciocni, și de asemenea cu rus. čekaniti; ciocană, s. f. (dans tipic); ciocănărie, ciocăniște, s. f. (porumbiște după ce s-a cules porumbul); ciocăneală, s. f. (acțiunea de a ciocăni); ciocănitoare, s. f. (pasăre, ghionoaie, Dryocopus Martius; morișcă, huruitoare); ciocănitor, adj. (care ciocănește); ciocănitură, s. f. (ciocăneală, bătaie); ciocănea, s. f. (sitar, Scolopax rusticola), a cărui der. nu este clară. Rămîne de lămurit și legătura cu ciocmăni, vb. (a certa, a dojeni), der. ciocmăneală, s. f. (ceartă), care cer o formă *ciocman. substantiv neutruciocan

ciocan, ciocane s. n. 1. (vulg.) penis. 2. (er.) act sexual. 3. pahar special pentru măsurarea băuturilor spirtoase, cu capacitatea de 100 ml. substantiv neutruciocan

ciocán1 (știulete, cotor de varză) (reg.) s. m., pl. ciocáni substantiv neutruciocan

2) cĭocán n., pl. e (d. cĭoc, interj. care există și la Rușĭ și la alțĭ Slavĭ, înrudită cu vgr. týkos, cĭocan, și cu týpos, lovitură, urmă, tip, ca cĭocnesc față de cĭoplesc orĭ ca vgr. lykos față de lat. lupus, lup. Din aceĭașĭ răd. vsl. rus. čekanŭ, bg. čuk și čukán, cĭocan, [de unde ngr. tsukáni], čekan, bărbie; pol. czekan, pers. čugan. V. cocean. Cp. Bern. 1, 159). O unealtă de bătut cuĭe ș. a.: cĭocan de zidar, de dogar, de potcovar, de bătut la poartă (îld. clopot) ș. a. Fig. Între cĭocan și nicovală, între doŭă primejdiĭ (V. maĭ 2). Păhăruț, țoĭ orĭ șipușor de băut rachiŭ (ca și sîrb. čokanj rakije). S. m. Zool. Un pește marin cu capu ca cĭocanu (zygáena màlleus). substantiv neutrucĭocan

ciocán2 (unealtă, păhărel) s. n., pl. ciocáne substantiv neutruciocan

CIOCÁN2, ciocane, s. n. 1. Unealtă alcătuită dintr-o bară sau un bloc de metal de dimensiuni variate și pre­văzută cu un mîner, care servește la aplicarea de lovituri într-un material rezistent (cuie, piatră etc.). Muzica aspră a ciocanelor se aude departe prin sat, tăind văzduhul parcă fără nici o piedică. AGÎRBICEANU, S. P. 53. Un glas ascuțit de oțel atîrnat în sec țipă scurt, de afară, sub lovi­tura repede și fără de veste a unui ciocan metalic. HOGAȘ, M. N. 147. S-aude pe coasă cum sună ciocanul. COȘBUC, P. II 21. Numai iaca intră și Chirică pe ușă, cu un ciocan, c-o daltă și c-o pereche de clești în mînă. CREANGĂ, P. 177. ◊ (Poetic) Vom spune... Cum cîntă din ciocane dimineața Și cîte planuri mari au muncitorii. BANUȘ, B. 89. ◊ Ciocan mecanic = ciocan pus în mișcare de o forță mecanică. Șeful echipei... Zîmbește ortacilor cu brațe-ncleștate Pe ciocanul mecanic care muge, se zbate. DEȘLIU, G. 46. Ciocan cu aburi = ciocan mecanic acționat prin forța aburilor. Ciocanul cel mare, cu aburi, dădea lovituri grele care zguduiau clădirea. SADOVEANU, O. III 157. Ciocan pneumatic = ciocan mecanic portativ acționat cu aer comprimat. Ciocan de abataj = ciocan pneumatic folosit pentru spargerea rocilor. Ciocanele de abataj păcăne fără întrerupere, bucăți mari de cărbune se desprind din strat și se rostogolesc pînă deasupra crațărului. BOGZA, v. J. 131. ◊ Expr. A fi între ciocan și nicovală = a fi într-o situație critică din care nu există posibilitate de ieșire, a se afla între două forțe în conflict. A sta ciocan pe (sau de) capul cuiva = a stărui mult pe lîngă cineva pentru dobîndirea unui lucru sau spre a-1 îndupleca la ceva; a bate la cap (pe cineva). Văzînd că tatăl său sta mereu ciocan de capul lui ca să se strîngă de pe drumuri și să se apuce de ceva, o tuli d-acasă fără să spuie nimănui. POPESCU, B. 111. 2. Nume dat unor obiecte sau instrumente care seamănă ca formă (uneori și ca întrebuințare) cu ciocanul (1): a) (Sport) instrument de aruncat, format dintr-o ghiulea de-fier prinsă de o coardă de sîrmă terminată cu un mîner; b) fiecare dintre cele două bețișoare ale țambalului; c) fiecare dintre fusele vîrtelniței; d) unealtă folosită la lipirea cu cositor a unor metale. 3. Unul dintre cele trei oscioare din urechea medie, avînd forma unui ciocănel. substantiv neutruciocan

ciocan n. 1. unealtă de fier cu coada de lemn spre a bate fierul; 2. verigă sau oblon, în mijlocul unei porți, care se lovește spre a se deschide poarta; 3. fam. păhărel cilindric de rachiu (25 dramuri): și după ce ca tot omul un ciocan de rachiu trag PANN; 4. pește cu capul lărgit în forma ciocanului (Zygaena malleus). [Slav. ČEKANŬ; sensul 3 (și în sârbește ČOKANĬ RAKIĬE) face aluziune la forma obiectului]. substantiv neutruciocan

CIOCÁN2, ciocane, s. n. Păhărel în formă de sticluță, cu gâtul strâmt și lung, din care se bea o băutură alcoolică. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Din bg. čokan, sb. čokanj. substantiv neutruciocan

CIOCÁN3, ciocane, s. n. (Familiar) Păhărel în formă de sticluță cu gîtul strîmt și lung, din care se bea rachiul. ◊ Conținutul unui asemenea păhărel. La masa din pridvor se cinsteau cu cîte un ciocan ele rachiu... Bleandă Mielu și Zaharia Turcu. PAS, L. I 7. Cum a descălecat, a dat calul în primirea argaților și a intrat în cîrciumă,, unde mai erau și alți isnafi, să-și prinză inima cu un ciocan de rachiu și cu ceva mezelic. CARAGIALE, O. III De cum... apuca de bea numai un ciocan de rachiu, își pierdea mințile. ISPIRESCU, la TDRG. substantiv neutruciocan

CIOCAN1, ciocane, s. n. 1. Unealtă manuală de lovire, de forme și dimensiuni variate, formată dintr-un corp de metal, de lemn, de cauciuc dur etc. ◊ Expr. A fi între ciocan și nicovală = a fi într-o situație critică (din care nu există posibilitate de ieșire). A sta ciocan pe (sau de) capul cuiva = a insista pe lângă cineva; a-l plictisi cu insistențele. 2. Nume dat unor obiecte sau instrumente asemănătoare ca formă cu ciocanul (1). ♦ Unealtă folosită la lipirea cu cositor a unor metale. ♦ Spec. (Sport) Bilă de metal prinsă de o coardă de sârmă terminată cu un mâner folosită în probele de aruncat; p. ext. probă sportivă de atletism practicată cu această bilă. ♦ Spec. Fiecare dintre cele două bețișoare ale țambalului, ale xilofonului etc. ♦ Spec. Fiecare dintre fusele vârtelniței. 3. Unul dintre cele trei oscioare care alcătuiesc urechea medie. 4. (În sintagma) Ciocan de foc = bombardament de artilerie intens și de scurtă durată. – Din sl. čekanŭ. substantiv neutruciocan

a rămâne ciocan la scară expr. (adol.) a nu fi luat în seamă, a fi tratat cu indiferență. substantiv neutruarămâneciocanlascară

între ciocan și nicovală / două focuri expr. într-o situație dificilă. substantiv neutruîntreciocanșinicovală

a sta ciocan pe capul cuiva expr. (adol.) a agasa / a cicăli / a enerva pe cineva. substantiv neutruastaciocanpecapulcuiva

!ciocăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ciocănésc/ciócăn, imperf. 3 sg. ciocăneá; conj. prez. 3 să ciocăneáscă/să ciócăne verb tranzitivciocăni

CIOCĂNÍ, ciocănesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în ușă, în fereastră (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atenția etc.). ♦ Tranz. A lovi ușor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (ușor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (mărunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicăli, a pisa. [Prez. ind. și: ciócăn] – Din ciocan1. verb tranzitivciocăni

a o ciocăni la vârf expr. (adol., obs.) a se masturba. verb tranzitivaociocănilavârf

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiciocan

ciocan  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciocan ciocanul
plural ciocani ciocanii
genitiv-dativ singular ciocan ciocanului
plural ciocani ciocanilor
ciocan  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciocan ciocanul
plural ciocani ciocanii
genitiv-dativ singular ciocan ciocanului
plural ciocani ciocanilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z